Asociația Proiectul România 2030 și Atlantic Council au semnat un parteneriat strategic

Publicat: 09 05. 2023, 15:23
Actualizat: 09 05. 2023, 16:37
Sursa Foto: Facebook Proiectul Romania 2030

Asociația Proiectul România 2030 și Atlantic Council – Freedom and Prosperity Center au semnat un parteneriat strategic având ca obiectiv principal promovarea valorilor democratice în România și bazinul Mării Negre. Parteneriatul se concentrează atât pe cercetarea legăturilor între prosperitate, securitate și consolidare democratică în regiunea Mării Negre, cât și pe pe analiza investițiilor străine și a cooperării economice internaționale asupra statului de drept, libertăților și prosperității și pe creșterea prosperității, prin crearea unor lanțuri de aprovizionare regionale reziliente.

Cele două organizații își propun să abordeze și să promoveze respectarea principiilor statului de drept și a drepturilor omului, prin încurajarea valorilor democratice în regiunea Mării Negre și Europa Centrală și de Est.

De asemenea, parteneriatul strategic urmărește crearea unei rețele de ONG-uri și experți din regiunea Mării Negre și din Europa Centrală și de Est, care să promoveze valorile democratice și să supravegheze respectarea de către actorii statali a standardelor democratice, prin desfășurarea de activități specifice.

În calendarul activităților comune propuse pentru 2023, sunt incluse: organizarea unui webinar în luna iulie, unde vor fi prezentați și dezbătuți Indicii de prosperitate și libertate la nivel global de către Centrul pentru Libertate și Prosperitate și Asociația Proiect România 2030, precum și participarea Centrului la organizarea Conferinței anuale a Asociației din 19 octombrie 2023.

În plus, cele două organizații vor colabora pentru a promova soluții inovatoare și politici publice eficiente pentru a consolida principiile democrației participative și pentru a combate inegalitățile economice și sociale.

Parteneriatul dintre Asociația Proiect România 2030 și Consiliul Atlantic – Centrul pentru Libertate și Prosperitate este esențial în contextul actual, în care regiunea Mării Negre, Europa Centrală și de Est în ansamblu se confruntă cu provocări majore la adresa democrației, a statului și a drepturilor omului.

Anunțul semnării parteneriatului va fi făcut cu ocazia unei discuții-eveniment organizat de Consiliul Atlantic- pe tema „Securitate, libertate și prosperitate în Europa de Est”, cu participarea domnului Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO .

Evenimentul va avea loc marți, 9 mai, începând cu ora 17.00 (ora României), în capitala SUA, Washington DC, și va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Proiectului România 2030 și pe cea a Atlantic Council.

Despre Atlantic Council Freedom and Prosperity Center

Atlantic Council, prin Centrul pentru Libertate și Prosperitate, își propune să contribuie la creșterea bunăstării  oamenilor de pretutindeni și în special a celor săraci și marginalizați din țările în curs de dezvoltare, prin cercetări imparțiale, bazate pe date, privind relația dintre prosperitate și libertățile economice, politice și juridice, în sprijinul alegerilor politice sănătoase.

„Atlantic Council” este un think-tank american, în domeniul relațiilor internaționale. Fondat în 1961, „Atlantic Council” promovează o conducere și un angajament constructiv în afacerile internaționale, pe baza rolului central al Comunității Atlantice în abordarea provocărilor globale.

Prin intermediul documentelor pe care le publică, al ideilor pe care le generează, al viitorilor lideri pe care îi formează și al comunităților pe care le construiește, „Atlantic Council” modelează alegerile politice și strategiile pentru a crea o lume mai liberă, mai sigură și mai prosperă.

„Atlantic Council” se străduiește să susțină un mediu favorabil incluziunii, în care indivizi cu o bogată diversitate de medii, identități, genuri, afilieri politice, naționalități și rase diferite pot colabora ca agenți ai schimbării globale.

Despre Proiectul România 2030

Proiectul România 2030 este un think-tank de politici publice, un generator și accelerator de idei. Asociația își propune să reunească oamenii și ideile care pot contribui la Saltul Istoric al României. Bazat pe soluții și acțiuni concrete, Romania 2030 își propune să inspire elitelor politice, economice, academice și culturale din țară, din masiva Diasporă românească și din mediile internaționale, curajul de a imagina un alt viitor.