Magda Bistriceanu, după descoperirea unui alt ”azil al groazei” în Voluntari: ”Cea mai profitabilă «afacere» în România”

Publicat: 28 07. 2023, 11:30
Actualizat: 28 07. 2023, 13:41
Magda Bistriceanu

Scandalul ”azilelor groazei” din Românie este departe de a fi încheiat, încă un astfel de așa-zis”centru de îngrijire” al bătrânilor și al persoanelor cu dizabilități, unde ”beneficiarii” trăiau în condiții precare, fiind umiliți permanent, fiind descoperit în Voluntari. 

26 de bătrâni erau ținuți în condiții inumane, iar analistul Magda Bistriceanu trage un semnal de alarmă și consideră că o astfel de ”afacere” a devenit cea mai profitabilă din România.

Căminul de bătrâni funcționa fără licență, astfel că proprietarul au primit o amendă de 10.000 de lei, iar centrul a fost închis. (mai multe informații AICI)

”Încă un azil clandestin descoperit în Voluntari. 26 de bătrâni erau ținuți in condiții inumane și nimeni nu s-a sesizat, deși mi-e greu să cred ca nu se știa. Se pare ca asta este cea mai profitabilă «afacere» în România”, a scris Magda Bistriceanu pe pagina sa de Facebook.

”Îmbuibații fără scrupule iau și pielea de pe bunicii care n-au liniște nici măcar la bătrânețe”

Magda Bistriceanu mai scrie în aceeași postare că există ”îmbuibați fără scrupule”, iar aceștia nu fac altceva decât să ”ia pielea” de pe bătrânii care nu pot avea o bătrânețe liniștită.

Potrivit datelor statistice, mai precizează Magda Bistriceanu – firmele care fac astfel de ”afaceri” prosperă în fiecare an.

”Îmbuibații fără scrupule iau și pielea de pe bunicii care n-au liniște nici măcar la bătrânețe. Așa acționează clanurile mafiote cu încrengături până la cel mai înalt nivel în politică. Trist! Datele statistice arată că afacerile firmelor cu cod CAEN 8730 (activităţi ale caminelor de bătrâni si ale caminelor pentru persoane aflate in incapacitate de a se îngriji singure) au trecut în 2022 de pragul de 200 de milioane de lei, iar în următorii 5 ani ar putea trece de 600 milioane de lei. Spre comparaţie, în 2008, afacerile cu căminele de bătrâni nu depăşeau 4,61 milioane lei”, a notat Magda Bistriceanu.


Citește și:

Magda Bistriceanu: ”Supărare mare la Ambasada Rusă. Rămâne Șoșoacă să danseze!”

EXCLUSIV | Pacienți de la Bălăceanca, torționari la ”azilele groazei”: ”Avea mână liberă să bată alți pacienți, tuturor le era frică de el”

EXCLUSIV | Patronul de la ”azilele groazei” cheltuia banii bătrânilor pe droguri, prostituate și lăutari. DIICOT: ”25.000 lei într-o noapte!” (VIDEO)

EXCLUSIV | Meniul zilei în ”azilele groazei”: ”Ciorbă de fasole fără fasole, pâine cu margarină, ceai diluat, parizer!”. Între mese, trei biscuiți

EXCLUSIV | Ororile din ”azilele groazei”: ”O femeie care nu se putea hrăni singură nu primea mâncare și apă”. Amenințarea cu ”izolatorul” din subsol