EXCLUSIV | Cinism înfiorător după moartea unei paciente într-unul din ”azilele groazei”. Infirmieră: ”Deja era țeapănă, ne facem sânge rău degeaba”

EXCLUSIV | Cinism înfiorător după moartea unei paciente într-unul din ”azilele groazei”. Infirmieră: ”Deja era țeapănă, ne facem sânge rău degeaba”

Atrocitățile la care au fost supuși beneficiarii ”azilelor groazei” pot fi descrise cu greu în cuvinte. Aflați la mâna unor infirmiere și asistente medicale pentru care mila era un sentiment necunoscut, pacienții acestor ”centre de îngrijire” au fost transformați în ”deținuți”, încetul cu încetul, fiind obligați să muncească în fiecare zi. De pe urma lor, coordonatorii acestor centre au obținut venituri uriașe.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au descoperit că angajații acestor centre au reușit ”performanța” de a duce exploatarea prin muncă ”la un nivel superior”, fiind implementat un sistem de recompense și pedepse care, prin constrângere psihică, avea ca rezultat supunerea totală a ”beneficiarilor”.

Gândul a prezentat, în exclusivitate, extrase terifiante din referatul cu propunerile de arestare a 24 de suspecți din dosarul ”azilele groazei”, tabloul de ansamblu prezentat de procurorii DIICOT fiind dureros, emoționant și, totodată, cinic. ”Azilele groazei” din Afumați și Voluntari – acolo unde aparținătorii celor internați credeau că există empatie și îngrijire – au ascuns, până la declanșarea anchetei de proporții, drame, decese, umilințe și o degradare umană incredibilă (alte informații AICI).

Tot acest angrenaj infracțional a funcționat, din păcate, iar coordonatorii au fost identificați de procurorii DIICOT.

Patru acuzați au fost arestați preventiv pentru ororile din ”azilele groazei”

Din cei 24 de suspecți duși la instanță cu propunere de arestare preventivă, patru au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, restul fiind plasați în arest la domiciliu sau puși sub control judiciar:

  • Ștefan Godei, administratorul unuia dintre cele două centre din Voluntari și Afumați pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități care aparțin Asociației ”Sfântul Gabriel cel Viteaz”;
  • Fratele acestuia, Dan Godei, coordonatorul unui alt centru pentru vârstnici al aceleiași asociații;
  • Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov;
  • Ovidiu Dumitra, fost polițist la Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Ilfov, soțul Cristinei Dumitra, cea care administra una dintre afacerile căminelor de bătrâni din Ilfov, Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL și, ulterior, House Grandma Anastasia`s SRL.

”A contribuit la menținerea stării de aservire a beneficiarilor prin privarea unora dintre aceștia de mâncare”

Una dintre îngrijitoarele de la ”Casa Cora”, potrivit referatului DIICOT, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate, i-a exploatat prin muncă pe ”beneficiarii” centrului, motivându-și gestul reprobabil prin ”lipsa acută de personal”.

Unii dintre cei care ar fi trebuit să primească asistență și îngrijire în acest centru erau puși să muncească în bucătărie, iar cei care nu se supuneau tuturor ordinelor, nu primeau mâncare. Mai mult, cei care intrau în grațiile îngrijitoarei, care era și bucătăreasă în centru, primeau mai multă mâncare, în timp ce aceia care erau trecuți pe ”lista neagră”, sufereau de foame.

P.M. a exploatat prin muncă o parte din beneficiarii centrului, pe unii dintre aceștia folosindu-i în activitățile desfășurate în bucătărie, atât la prepararea cât și la servirea mesei, cu scopul de a își ușura munca precum și de a acoperi lipsa acută de personal și astfel a contribuit la sporirea profiturilor realizate de liderul grupării infracționale și ale membrilor din eșalonul de comandă.

De asemenea, P.M. a contribuit la menținerea stării de aservire a beneficiarilor prin privarea unora dintre aceștia de mâncare, cu titlu de pedeapsă, ca urmare a unor presupuse probleme create de aceștia în centru, precum și prin exercitarea de agresiuni fizice și verbale asupra beneficiarilor, menite să modeleze conduita beneficiarilor, prin constrângerea la nivel psihic a acestora să se supună doleanțelor membrilor grupării.

Relevant este faptul că P.M. așa cum a rezultat din cercetări, alături de T.M., au dus exploatarea prin muncă a beneficiarilor la un nivel superior prin creearea unui sistem de recompense, constând în oferirea de țigări de contrabandă (furnizate de T.M.) către beneficiarii care prestează munci.

De asemenea P.M., având în vedere rolul ei de bucătăreasă și cea care coordona activitatea de preparare și servire a mesei, a dispus în mod discreționar de modul cum e împărțită hrana, porțiile mai generoase fiind privilegiul de care au parte numai beneficiarii care se află în grațiile acesteia”, se arată în referatul cu propunerile de arestare din dosarul ”azilele grozei”.

”Beneficiara îi masează picioarele îngrijitoarei”

Potrivit procurorilor DIICOT, furtul de alimente destinate preparării hranei beneficiarilor reprezenta o practică la nivelul centrului. Angajații își însușeau, fără drept, diferite cantități de carne, conserve, pâine sau alte produse, acestea provenind din cumpărături făcute din fondurile centrului sau chiar din pachetele aduse de aparținători pentru beneficiari.

Informațiile din referatul de arestare întocmit de DIICOT arată și apetența unor asistente medicale pentru ”răsfățul personal”, ceea ce era transpus în practică tot cu ”ajutorul” celor internați.

”Într-o altă înregistrare – din data de 15.05.2023, la ora 16:43:24 – se observă faptul că beneficiara A.M. a Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente «Casa Cora» îi masează picioarele numitei P.N.C., angajată pe postul de îngrijitoare în cadrul centrului”, se precizează în referatul DIICOT, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

Aceeași îngrijitoare a lovit o pacientă a centrului, în zona capului, pentru că aceasta îi folosise tricoul.

Am văzut cum N. a lovit-o și a înjurat-o pe o beneficiară din acest motiv (n.red. – pentru că îi luase tricoul), aceste lucruri fiind conduite frecvente în acest centru”, le-a spus un martor procurorilor DIICOT la audieri.

Replici după decesul unei ”beneficiare”: ”Deja era țeapănă, ne facem sânge rău degeaba”

Cinismul unor infirmiere din aceste ”azile ale groazei” este, încă o dată, scos în evidență după decesul unei ”beneficiare”. Aceasta fusese descoperită fără suflare după mai multe ore, timp în care nimeni nu o verificase.

Cele două infirmiere discută despre acest deces, numai că ajung amândouă la concluzia că ar fi mai bine să nu își mai facă ”sânge rău” cu astfel de subiecte.

”- Vezi că la doamna B., la cum au găsit-o, a mai estimat la două jumate… decesul.
– Am înțeles… of, Doamne…

– Mă întreba pe mine. Zic: Dom’ne, eu acum am terminat în gardă. La 6 au găsit-o ăștia. Domnu C. (neinteligibil), oricum era  – rigidă… nu mai era nicidecum călduță. Deci clar trecuseră 3 ore. Deja era țeapănă când am venit eu.
Păi și azi-noapte? Nu s-a uitat nimeni… Ce mai contează… au venit fetele?

Ne facem sânge rău degeaba…
Eu nu (n.red. – îmi) mai fac sânge rău. Eu m-am decis…”, conchide una dintre îngrijitoare, potrivit interceptării realizate de DIICOT.

”Avea lenjeria udă de urină, era ud pe pantaloni, cu un miros specific pregnant”

Procurorii DIICOT au audiat, pe parcursul anchetei, foarte multe persoane care au lucrat în aceste ”azile ale groazei” sau care au avut legătură, tangențial, cu aceste adevărate centre de tortură.

Aceștia au confirmat, la rândul lor, informațiile despre umilințele, bătăile și torturile repetate la care erau supuși ”beneficiarii” acestor centre, aducând și noi piese în tot acest puzzle dureros.

”În cursul zilei de 19.04.2023, când am fost să chem pacienții la micul dejun, am constatat că pacientul mai agresiv, (…), avea lenjeria udă de urină, iar acesta era ud pe pantaloni, cu un miros specific pregnant. I-am transmis (…) acest aspect (n.red. – unei asistente medicale), care mi-a spus să îl las așa deoarece făcea noaptea pe el.  Pe parcursul zilei am observat că pacientul nu a fost schimbat, a fost lăsat așa până i s-au uscat pantalonii pe el”, a declarat unul dintre cei care au colaborat cu procurorii DIICOT în timpul acestei anchete de proporții.

Un alt colaborator DIICOT a declarat că, la centrul din Afumați, spre exemplu, mizeria de nedescris era ”la ea acasă” în bucătăria stabilimentului.

”Pe parcursul activităților desfășurate în perioada în care am lucrat în centrul din Afumați am observat gândaci în bucătărie, inclusiv în frigider atunci când l-am curățat. În băi se făcea curățenie de cetățenii străini, dar exista un miros pregnant”, le-a spus procurorilor un alt colaborator DIICOT, potrivit referatului cu propunerile de arestare (alte detalii AICI).


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Pacienți de la Bălăceanca, torționari la ”azilele groazei”: ”Avea mână liberă să bată alți pacienți, tuturor le era frică de el”

EXCLUSIV | Schema prin care Ștefan Godei „aranja” controalele la „azilele groazei.” „Să miroasă frumos, să nu fie găsiți în zdrențe”

EXCLUSIV | Discuții halucinante din „azilele groazei”. Bătrânii erau bătuți, subnutriți, cu musculatura atrofiată. „Băi, ești nebună, e neagră toată!”

EXCLUSIV | Dezvăluiri șocante din ”azilele groazei”. ”A bătut-o folosind o bară din inox cu care a lovit-o peste spate și fese”

EXCLUSIV | Un fost polițist, reținut în dosarul „azilele groazei”. Din anchetator a ajuns soțul patroanei unui centru care teroriza bătrâni

Cum scăpau ”centrele groazei” de controale. O instituție găsea bătrâni în mizerie și mâncare expirată, o alta spunea că s-a ”remediat”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Șeful mercenarilor care îl păzesc pe Călin Georgescu a fost săltat din trafic. Polițiștii au...
Pe ce dată vin ninsorile în București, Timișoara, Iași și Cluj-Napoca, potrivit meteorologilor AccuWeather
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai...
Nu răspunde dacă primești un apel de la un număr care începe cu aceste trei...
Imagini cu Mihai Leu dinainte să fie internat în stare gravă la Spitalul Fundeni! Cum...
A fost arestată „Păpușa”, asasina de 23 de ani care și-a eliminat până și propriul...
Percheziții în Brașov, la finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu. Acuzații de spălare a banilor și...
Planul uluitor de Crăciun pus la cale de Adriana Bahmuțeanu, dar Prigoană nu a 'mușcat'!
Categoria de pensionari din România care vor primi pensii mari mari cu 720 de lei,...
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru...
Mercenarul Horațiu Potra, explicație halucinantă despre venirea lui la București înarmat
Alertă meteorologică în România. Lista zonelor afectate de zăpadă și intensificări ale vântului
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început...
Cea mai interesantă mașină din 2024 este la vânzare în România. Bate orice SUV
Rebelii HTS anunţă că Siria este ”liberă”, după ce Bashar al-Assad a fugit / Rebelii...
ATENȚIE câtă și ce fel de BRÂNZĂ puneți pe masă! De ce?
REVINE Călin Georgescu?! Greșeala uriașă făcută de CCR
Vreme tot mai severă în România. Zonele luate cu asalt de iarnă
S-a vândut casa în care s-a filmat „Singur acasă”! Cât a costat celebra proprietate
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
FOTO Geta Sterp a adus pe lume primul său copil! Proaspăta mămică se bucură de...
Ce sex va avea al doilea copil al lui Culiță Sterp și Daniela Iliescu? Vestea...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Ian McKellen: „Mă prefac că sunt persoana pe care o reprezint în film sau în...