Dezvăluirile tulburătoare ale lui Mihai Trăistariu despre copilărie: „Am văzut bătăi din alea de târât prin casă, legată de calorifer”
Mihai Trăistariu (48 de ani) a făcut o serie de dezvăluiri tulburătoare legate de copilăria sa. În cadrul unui interviu, celebrul artist și-a deschis sufletul și a vorbit despre oroarea prin care a trecut, atunci când era mic. Atenție, urmează detalii care pot afecta emoțional.
Mihai Trăistariu a mărturisit că a trăit clipe cutremurătoare în copilărie. Atât el, cât și mama și frații săi au trăit sub teroare din cauza tatălui. Figura paternă a artistului s-a născut în Piatra Neamț, era pictor și deținea o frizerie. Deși era văzut cu ochi buni în comunitate, în viața privată avea o agresivitate ieșită din comun, potrivit declarațiilor făcute de cântăreț.
Mihai Trăistariu și-a văzut mama suferind în relația cu soțul
Pe fondul geloziei, bărbatul devenea violent cu soția sa, iar în familie se semăna teroarea. Cântărețul își amintește că, zilnic, aveau loc bătăi în casă și a descris anumite situații tulburătoare, victima fiind mama.
„Părinții nu s-au înțeles, era taică-meu gelos, nu pot să-mi explic, dar știu că erau bătăi în casă în fiecare zi. Micuțul Mihai era speriat de tată atât de tare… Dacă-ți spun cinstit că mai mult de 100 de cuvinte n-am vorbit toată viața nu m-ar crede nimeni.
Micuțul Mihai era speriat de tata atât de tare pentru că am văzut bătăi, am văzut bătăi din alea de târât prin casă, luat de picioare, legată de calorifer, închisă în baie o zi întreagă, pedepsită, ce-i făcea ei acolo. Mă gândeam: dacă nu-i convine ceva, pățesc ce a pățit mama.
Da, țipa acolo să-i dăm drumul (n.r. întrebat dacă nu se auzeau țipetele. Nu-i dădeam drumul, tot de frică. Cred că se mai bat oamenii, am mai auzit, dar parcă a fost prea mult”, a povestit Mihai Trăistariu, în emisiunea „În Oglindă”.
Tatăl artistului a murit, după ce soția l-a blestemat
Tatăl lui a murit, după ce a fost blestemat de soție. Partenera de viață îi dorise să fie „mâncat” de o boală cumplită. Într-o zi, bărbatul s-a lovit la cap și a refuzat să meargă la medic. În urma loviturii, inflamația s-a transformat într-o tumoră.
„S-a dus în beci să ia ceva, a dat cu capul de o țeavă, l-a durut, s-a pansat singur. Nu voia la medic, niciodată nu s-a dus la medic, și inflamația aia rămasă acolo, la vreo 60 și ceva de ani cât avea el, s-a transformat în tumoare, în cancer. Că de acolo a pornit. Și s-a extins apoi pe cap și i-au ieșit ochii din orbite după 8 luni de zile. Cum spunea mama: «cancerul să te mănânce, sări-ți-ar ochii să-ți sară!». Blestemul prinde doar când e durerea foarte mare”, a povestit artistul.
Ani mai târziu, mama artistului a decedat din cauza cancerului.
Autorul recomandă:
FOTO / Cât CÂȘTIGĂ pe vară din turism și cântări Mihai Trăistariu. ”Acolo voi simți la buzunar”
FOTO / Ce spune Tily Niculae despre DIVORȚUL ei. ”Prezentul nu ne mai aducea la aceeași masă”
Sursă foto: captură video