Viorica Dăncilă îl demolează pe Nicușor Dan: ”Vreau să știu de ce mi s-a anulat votul/Nicușor Dan s-a discreditat”

Publicat: 04 02. 2026, 18:23

Fostul premier Viorica Dăncilă, invitată în emisiunea Ai Aflat! moderată de jurnalistul Ionuț Cristache, a criticat anularea alegerilor din anul 2024. Politiciana a precizat că, deși nu l-a votat pe Călin Georgescu, ar dori să știe ce s-a întâmplat cu votul ei.

Viorica Dăncilă a comentat, în studioul Gândul, pe tema controversatei anulări a alegerilor din 6 decembrie 2024.

”Dacă sunt probe care încalcă legea, legea își spune cuvântul”

În opinia fostului premier PSD, faptul că este vorba de o decizie intempestivă și nejustificată a autorităților este confirmat de întreaga atitudine a președintelui Nicușor Dan.

Politiciana a precizat că personal nu l-a votat pe Călin Georgescu, însă are tot dreptul să știe de ce s-au anulat alegerile. Viorica Dăncilă apreciază că șeful statului se discretizează în toată această controversă publică legată de decizia CCR din 6 decembrie 2024.

Să nu uităm că anularea alegerilor din 6 decembrie, unde a fost anulat și votul meu… Eu nu am votat cu domnul Călin Georgescu, nici nu-l cunoșteam, dar am votat. Ei, eu vreau să știu de ce mi-a fost anulat votul. Faptul că președintele a venit în spațiul public și a promis că va desecretiza stenogramele ședinței CSAT, că nu va mări TVA, că va face anumite lucruri și nu a făcut, acest lucru l-a discreditat. Dacă sunt probe care încalcă legea, legea își spune cuvântul. Dar pe mine mă interesează ce s-a întâmplat atunci de mi-a anulat votul.

”Noi nu avem nevoie de justificarea lui Nicușor Dan, noi avem nevoie de adevăr”

Viorica Dăncilă a dezaprobat atitudinea lui Nicușor Dan, care prezintă un raport discutabil despre anularea alegerilor tuturor liderilor politici mondiali cu care se întâlnește.

”Faptul că dânsul, în calitate de președinte, a zis că se duce cu dosare să le dea altor lideri, e ca și cum ar vrea să justifice ceva. Noi nu avem nevoie de această justificare, noi avem nevoie de adevăr și dânsul trebuia să se țină de aceste promisiuni. După părerea mea, este un președinte care nu se ridică la nivelul funcției”. 

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Dăncilă critică prestația lui Nicușor Dan: Pe mine nu mă reprezintă/Nimeni nu discută cu el /E mai rău decât cu Iohannis/Nu e stăpân pe el

Ion Cristoiu: Comisia Juridică a Camerei Reprezentaților din S.U.A: Nicușor Dan e președinte ilegitim!