Ministrul Agriculturii, despre buget: Avem o creștere cu aproape 10% pe fonduri europene

Publicat: 26 02. 2021, 16:08
Ministrul Agriculturii, despre buget: Avem o creștere cu aproape 10% pe fonduri europene

„Banii sunt mai puţini decât execuţia anului trecut, dar şi anul trecut am pornit cu un buget mai mic şi apoi la fiecare rectificare am reuşit să atragem bani ca să acoperim toate nevoile”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

„Acest lucru se va întâmpla și anul acesta”

„Banii sunt mai puţini decât execuţia anului trecut, dar şi anul trecut am pornit cu un buget mai mic şi apoi la fiecare rectificare am reuşit să atragem către Ministerul Agriculturii bani ca să acoperim toate nevoile.

Acest lucru se va întâmpla cu siguranţă şi anul acesta. În schimb este o creştere cu aproape 10% pe banii care vin din fondurile europene, pentru că anul acesta demarăm programul de tranziţie 2021 – 2022, unde avem alocate 3,2 miliarde de euro doar pentru măsuri şi încă 3 miliarde de euro pentru plăţi directe. Deci în următorii doi ani vor fi 6,2 miliarde de euro bani europeni pentru agricultură”, a precizat Adrian Oros, după aprobarea bugetului MADR în Comisiile parlamentare reunite pentru buget, finanţe şi bănci, relatează Agerpres.

„Tot pentru legumicultori în următorii 2 ani au fost alocate 150 de milioane de euro prin Programul de Tranziţie doar pentru sere şi solarii, bani distincţi, iar pentru procesare şi depozitare 50 de milioane de euro. Anul acesta legumicultorii vor primi pentru legume în spaţii protejate şi un sprijin cuplat de 4.600 de euro. Acestea sunt sumele totale legate de legumicultură pentru anul 2021”, a transmis Oros.

Programul „Cornul şi laptele”

„Programul a fost finanţat de Ministerul Agriculturii, dar sarcina de a distribui acele produse este a Consiliilor judeţene şi Inspectoratelor şcolare. Noi îl vom finanţa în continuare, tocmai pentru a păstra şi respecta contractele cu furnizorii. De altfel, sunt bani europeni. Pe de altă parte, aceste produse trebuie să ajungă fie la copii, fie la cei care gestionează la nivel local, astfel încât să aibă posibilitatea să dirijeze aceste produse la alte entităţi, precum spitale, centre sociale, de carantină. Am modificat legislaţia în aşa fel încât să ne pliem pe realitatea de astăzi, pe ceea ce se întâmplă cu evoluţia Covid. Programul este în derulare, iar în unele zone şcolile sunt deschise, în altele se închid şi nu putem să oprim programul şi să modificăm legislaţia săptămânal.

Prin această modificare am venit cu o flexibilitate dând posibilitatea celor care implementează programul la nivel local să valorifice aceste produse. Noi doar gestionăm programul şi gestionăm doar acei bani, în rest la nivel judeţean se întâmplă”, a explicat oficialul MADR.