Adrian Severin: „Gândirea este LIMITATĂ, nu dreptul”

Publicat: 12 02. 2025, 11:25

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, a adus în discuție posibilitatea organizării unui al doilea tur de scrutin în alegerile prezidențiale din România, subliniind argumente juridice și politice legate de actuala stare din țară. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin a început prin a sublinia o situație paradoxală din România, în care mulți „juriști” au declarat că nu există soluție juridică pentru reintrarea în legalitate. Severin a ridiculizat această poziție, susținând că aceasta nu reflectă limitele dreptului, ci mai degrabă limitele gândirii celor care au adoptat această viziune.
„Suntem de acord că ne aflăm în afara ordinii constituționale și știm cine ne-a adus aici. Eu nu cred că cineva poate admite că un jurist adevărat, profesionist sau de bună credință, poate spune că nu există posibilitatea de a reveni în legalitate, în constituționalitate,” a transmis Severin.

Definirea „imposibilității” din perspectiva unui jurist

Severin a continuat să conteste ideea că ar exista o imposibilitate în a restabili ordinea constituțională. Potrivit acestuia, imposibilitatea invocată nu are de-a face cu dreptul sau legea, ci cu mentalitatea celor care consideră că nu există soluții.

„Această imposibilitate nu este imposibilitatea dreptului, ea nu este imposibilitatea legii, ea nu arată limitele dreptului, ci limitele gândirii și conștiinței celor care afirmă că nu putem reveni în ordinea de drept, în ordinea constituțională normală. Gândirea lor e limitată și gândirea lor limitată face imposibilă găsirea unei soluții, nu dreptul are limite,” a punctat acesta.