Călin Georgescu: „Toată situația din România, din Europa, din Ucraina pleacă de la bani”
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Călin Georgescu, fost candidat la Președinție, a explicat faptul că toată situația din România, Europa și Ucraina pleacă de la bani. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Călin Georgescu: „În momentul în care a fost preluat FED, eu vă spun clar și precis, totul se știe. Se știe tot ce a intrat, ce a ieșit. Tot circuitul, cu toate canalele se cunosc. Totul pleacă de la bani. Toată situația, și la noi în țară, și în Europa, tot ce se întâmplă la Bruxelles, totul pleacă de la bani.”
Într-un interviu la Marius Tucă Show, Călin Georgescu a explicat faptul că toată situația din România, Europa și Ucraina pleacă de la bani. Acesta spune că România a fost transferată într-un an de zile de aproape 2 miliarde. Politicianul susține că odată cu preluarea FED de către administrația Trump, toate fraudele administrației Biden au ieșit la suprafață. Mai mult, acesta susține că au ieșit personaje cu funcții semnificative din Ucraina și au povestit adevărul despre război.
„Să revenim puțin la ce m-ați întrebat. Odată ce a venit administrația Trump-Vance, prima mișcare, dacă vă aduceți aminte, a fost preluarea FED (n.r. Sistemul Federal al Statelor Unite ale Americii), ca să dau răspunsul și la dovezi. În momentul în care a fost preluat FED, eu vă spun clar și precis, totul se știe. Se știe tot ce a intrat, ce a ieșit. Tot circuitul, cu toate canalele se cunosc. Totul pleacă de la bani. Toată situația, și la noi în țară, și în Europa, tot ce se întâmplă la Bruxelles, totul pleacă de la bani. Interviul dat lui Tucker Carlson dat de către Iuliia Mendel, foarte interesant. Eu nu pot să comentez. Nu avem ce să comentăm prea mult. Dar sunt totuși niște persoane care au fost pe poziții oficiale. Au avut poziții oficial cele mai apropiate și care au venit cu câteva amănunte foarte serioase. România a fost transferată într-un an de zile de aproape 2 miliarde cash. Ce s-a întâmplat în Ungaria, știți foarte bine. Și acolo a fost o poveste similară.”, a declarat fostul candidat la Președinție.