Dan Dungaciu: „Discuția despre o ARMATĂ Europeană începe să fie o discuție serioasă”

Publicat: 04 03. 2025, 00:42
Dan Dungaciu: „Discuția despre o ARMATĂ Europeană începe să fie o discuție serioasă"

Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. sociologul și geopoliticianul Dan Dungaciu a vorbit despre o armată europeană. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show.

Dan Dungaciu a subliniat schimbarea de atitudine a liderilor occidentali față de ideea unei forțe militare europene și implicarea directă în Ucraina. Analistul remarcă ipocrizia celor care, până de curând, ironizau ideea unei armate europene, dar acum o susțin fără rezerve.

„Brusc constatăm că discuția despre armată europeană, care a fost iertați-mă, în România, cel puțin persiflată vreme de 20 de ani, cel puțin, începe să fie o discuție serioasă, serioasă, mă rog să fie tratată cu seriozitate” , spune analistul.

Un alt punct al discuției a fost posibila trimitere de contingente militare europene în Ucraina. Dacă până acum sprijinul occidental s-a concentrat pe livrarea de arme și asistență logistică, acum se discută despre prezența directă a unor trupe europene pe teren.

„Adică un șef de stat european admite să-și trimită armatele în aceste condiții. Domnule, eu cred că lumea, lumea așa și-a pierdut mințile. Bun, deci, o să trimitem până la urmă și niște armate acolo, care o să facă backup-ul, ca să zic așa, probabil, armatei ucrainene și vom încerca  să sprijinim Ucraina, dar nici să nu fim război. Cam asta e mesajul” , afirmă Dan Dungaciu.

https://www.youtube.com/watch?v=OYf_1-Wk3NA&list=PLor2vwS8GNPtXiYCOeR4D4ImHBklJrnMQ&index=1