Dan Dungaciu: „Invazia rusă ne-a scăpat de PANDEMIE din a doua zi”

Publicat: 07 05. 2025, 23:16
Actualizat: 08 05. 2025, 00:07
Dan Dungaciu: „Invazia rusă ne-a scăpat de pandemie din a doua zi”

 

Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Dan Dungaciu, care a vorbit despre strania coincidență a evenimentelor întâmplate în ultimii ani, ce au ținut ocupată opinia publică. Acesta abordează și subiectul acuzațiilor de colaborare cu Rusia care i-au fost aduse de-a lungul timpului liderului AUR, George Simion. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Dan Dungaciu este sceptic privind derularea ultimelor evenimente majore ce au impactat țara noastră. Acesta scoate în evidență modul în care aceste evenimente s-au succedat unul după altul, preluând totodată atenția cetățenilor.

„Ce s-a întâmplat după aceste alegeri mi-a adus aminte de pandemie. Vă aduceți aminte că până la invazia rusă era pandemia. După invazia rusă, am scăpat de pandemie. Acum, în turul întâi, ne-a scăpat de intervenția rusă, că nu mai vorbește nimeni de pericolul de securitate. Eu nu cred că pot s-o țină 10 zile, 2 săptămâni, cât mai e până la alegeri, așa, sau în halul ăsta. Până la urmă, ce s-a întâmplat așa de grav?”

Dan Dungaciu: „Ursula Von der Leyen cocheta cu Meloni și cu conservatorii”

Evenimentul actual major este reprezentat de intrarea lui George Simion în turul doi. Controversa fiind reprezentată de politicile cu iz conservator, dar și zvonurile conform cărora politicianul ar avea legături pro-ruse. Dan Dungaciu este de părere că acesta nu ar trebui să fie un subiect controversat, dat fiind faptul că, spune el, liderul AUR face parte dintr-un grup europarlamentar care nu a dat dovadă de acțiuni sau intenții pro-ruse.

„E un candidat al unui partid care face parte dintr-o familie politică, în care intră partidul doamnei Meloni, care guvernează. Pismul polonez, care era pentru noi un model. Spuneam: „Domnule, ce performanțe strategice au polonezii, domnule.” Deci au dat președintele Poloniei pe domnul Duda, au guvernat ani întregi… Fostul premier al Poloniei, la vremea aceea, a venit alături de candidatul domnul Simion. Până la urmă, grupul parlamentar al Conservatorilor și Reformatorilor Europeni nu poate fi bănuit de susținere pro-rusă, pentru că asta era și condiția să te duci acolo. Deci nu face parte dintr-un partid politic european de tip Orban, Fidesz. Face parte din cel mai respectabil, chiar un grup cu care cocheta doamna von der Leyen, chiar cocheta cu doamna Meloni și cu grupul.”