Dan Dungaciu: „România a primit mesajul de la Bruxelles că nu are voie să adere la Consiliul Păcii”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu a vorbit despre motivul pentru care România nu acceptă invitația lui Donald Trump în Consiliul pentru Pace și care sunt riscurile pe care le presupun aceste decizii. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Invitat în emisiunea „Marius Tucă Show”, profesorul Dan Dungaciu a vorbit despre alegerea președintelui Nicușor Dan de a participa la Consiliul pentru Pace organizat în SUA, dar în calitate de observator, susținând că decizia a fost luată în urma unei directive a Bruxelles-ului.
„După părerea mea, România merge acolo dintr-o poziție de vulnerabilitate. Nu merge acolo ca un partener care să negocieze ceva. Puterea de negociere este foarte redusă. Are în spate un mandat de la Bruxelles care i-a spus clar: Ești observator, nu te angaja, nu face nimic, că nu ieși din rând. Pentru că, după aceea, o să urmeze și alții, iar Bruxelles-ul totuși vrea să mențină aparența unui control. Să se ducă, să nu zică că nu se duce, dar nici nu poate să iasă din serie, pentru că vine Bruxelles-ul și îi spune: Stai mai ușor. Dar voi banii de unde îi luați? Banii nu-i primiți de la noi, de la Bruxelles? Păi nu v-am spus că banii vi-i dăm doar dacă pozițiile voastre de securitate și de politică externă sunt consonante? Pentru că de asta s-a refuzat prima ofertă, deoarece România a primit un mesaj clar de la Bruxelles că nu trebuie să accepte.”
De asemenea, analistul politic a vorbit despre importanța, din punct de vedere militar și al securității, pe care o reprezintă Parteneriatul Strategic cu SUA, dar și despre resursele investite în apărare prin intermediul Uniunii Europene.
„Am spus-o foarte clar. Parteneriatul strategic cu America înseamnă asumarea explicită a acestui lucru, asumarea NATO explicită și, pe locul trei, alte tipuri de asocieri, inclusiv cu Uniunea Europeană, care nu are niciun rol relevant în probleme de securitate. Am mai spus-o, când e o problemă de securitate majoră, vorbești cu americanii. Păi dacă sunteți parteneri strategici și tu ți-l asumi ca partener, de ce nu îl întrebi despre Ucraina? De ce ești complet opus oricărei inițiative a Americii, apropo de ce se întâmplă în Ucraina? De ce populația spune în proporție de 70% «asumați-vă programul de pace» , și tu zici nu?
Și toți românii trebuie să știe, noi plătim programul SAFE pentru o înarmare europeană. Aproape 17 miliarde ne-am împrumutat. Plătim pentru economiile Germaniei și Franței. Noi plătim 5% la NATO, că ne-am asumat. Dacă suntem slabi în negocierea cu America, vom plăti niște costuri pe parteneriatul strategic dacă nu suntem în stare să negociăm, și nu suntem. Vom plăti pentru Ucraina cât plătim, nu știm exact. Și vom fi parte la bugetul Bruxelles-ului pentru Ucraina. Pentru că noi avem cinci lucruri plătite pentru securitate. Dar ar fi bine să ieșiți în fața publicului și să ne spuneți cum vă asigurați voi securitatea, că noi aruncăm cu bani în toate părțile. Păi de ce? Dăm peste tot bani, plătim, dar nu spunem populației. Câtă lume știe că în bugetul Uniunii Europene există un fond alocat pentru Ucraina? Care fond alocat? Cel pe care îl plătim noi, europenii. Pe lângă banii pe care îi dăm sau sprijinul pe care îl oferim și despre care nu știm. Și problema nu este asta, Ucraina, să o plătești sau să nu o plătești. Problema este ecuația de securitate. Te ajută pe tine, în termeni de securitate, continuarea războiului? Ce se poate întâmpla dacă războiul continuă?”