Ion Cristoiu: „Invocarea RUȘILOR este o lene de gândire”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Ion Cristoiu neagă implicațiile rusești în politica din România, spunând că, din punctul său de vedere, aceasta este doar o metodă de înfricoșare a electoratului și nu o adevărată problematică ce ar trebui să îngrijoreze atât cetățenii, cât și autoritățile. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Moderatorul îi cere părerea lui Cristoiu cu privire la ideea amenințării rusești, care a fost o constantă în alegerile din acest an, dar și în cele din 2024. Scriitorul este de părere că aceasta este o temă uzată și o scuză, spune acesta, pentru a se abate de la alte argumente și discuții. Cristoiu spune că acest subiect nu va mai avea efect asupra electoratului, alte subiecte în schimb îi îngrijorează pe români, cum ar fi promisiunea de campanie a actualului președinte ales, de a nu crește TVA în timpul mandatului său.
„Invocarea rușilor este o lene de gândire, da? Adică nu mai ai ce să mai spu, vin rușii. Cum era? Avea Eminescu o expresie, nu ai dreptate că ești ofticoasă. N-ai dreptate că vin rușii. Numai că asta s-a dus. Și nu va mai merge când vor fi bugetarii de care vorbește ăla sau când vor crește… Aici e problema. A semnat el că nu crește TVA? Cu ce să semnezi?”
Ion Cristoiu: „De-abia aștept să mă interzică”
În ipoteza unor repercusiuni pentru cei care au criticat o tabără și au susținut-o pe cealaltă, Cristoiu nu crede că se va acționa pe bază ideologică sau de principii, ci mai degrabă ar fi ghidate de simpatii personale sau impulsuri de moment.
„Depinde cum îi pică lui. Cum îi se năzare. Cine vede în spatele ăsta o doctrină, nu. Nu știu, i s-a părut lui. I-a luat unul un interviu și nu i-a plăcut cum își sufla nasul. Și apoi, ce nu mai vreau să aud eu.”
Ion Cristoiu remarcă, pe un ton glumeț, că dacă ar exista o astfel de cenzură, s-ar bucura de timpul rămas pentru a se ocupa mai mult de scris.
„De-abia aștept să mă interzică, ca să pot să scriu. Cel mai mare lucru bun pe care mi l-ar face este să-mi interzică să apar vreodată.”