Ion Cristoiu: „Premierul domină scena politică. Un astfel de moment a mai existat o singură dată”

Publicat: 19 09. 2023, 23:26

This browser does not support the video element.

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră incredibil faptul că premierul Marcel Ciolacu domină, în acest moment, scena politică din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Ciolacu domină scena politică, iar asta este o chestie unică. A mai fost un singur moment, anume primii doi ani din al doilea mandatul al lui Ion Iliescu. Nu a mai existat alt moment în care un premier să domnie scena. Iliescu a dominat în primul mandat al său, la Emil Constantinescu, el a dominat. La al doilea mandat al lui Iliescu, când era tot timpul călător, a dominat Adrian Năstase (până la acel celebru interviu dat mie). Am făcut revoluție fără să știu: aveam o emisiune și Iliescu mi-a dat un interviu. Atunci, a lansat capitalismul de cumetrie. Nu aveam niciun rol. Dacă un politician nu vrea să îți spună ceva, nu îți spune nici dacă ești vedetă. Deci, aia a fost singura perioadă. După aia, a venit Băsescu, care a dominat. Nu era ca acum, când a dispărut Iohannis”, a declarat Ion Cristoiu.

Conform acestuia, este enigmatic faptul că președintele nu mai este activ în ultima perioadă.

Cristoiu: „Avem regimul Ciolacu, nu regimul Iohannis”

„În timpul guvernării PNL, președintele era foarte activ, mai ales în politica externă. Acum, ceva este în neregulă. Sunt mai multe ipoteze pentru asta. Prima este că s-a retras (este greu de crezut). Nu se poate să se fi resemnat. La ora actuală, avem regimul Ciolacu, nu regimul Iohannis. În materie de reformă, nu a zis nimic, nici de Schengen nu a mai zis nimic. Este regimul Ciolacu în condițiile în care PSD nu are majoritate”, a mai spus scriitorul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”