Marian Munteanu: „Invocarea nostalgiei COMUNISMULUI este o formă de manipulare și control al unor segmente de populație”

Publicat: 12 08. 2025, 08:45
Actualizat: 12 08. 2025, 08:46
Marian Munteanu: „Invocarea nostalgiei comunismului este o formă de manipulare și control al unor segmente de populație”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, antropologul Marian Munteanu și-a exprimat dezacordul față de modul în care, spune el, diverse ideologii sau grupuri politice se folosesc de categorii vulnerabile din societate pentru a obține capital politic sau pentru a manipula opinia publică. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Manipulează jocurile electorale ca să câștige voturi, după aruncă mizerie pe comunism”

Marian Munteanu susține ideea conform căreia grupurile politice, în special cele cu ideologie comunistă, exploatează nevoile anumitor grupuri sociale minoritare defavorizate. Nu este vorba despre empatie, afirmă antropologul, ci despre tactici de manipulare, folosindu-se mai degrabă de ideologia promovată ca mijloc de control psihologic și social.

„Astea sunt forme prin care poți ține un control psihologic asupra diverselor segmente ale populației. Despre asta e vorba. Credeți că pe ei îi interesează sărăcia oamenilor? Sau pe cei care urlă că vor cu LGBT? Îi interesează problemele acelor oameni? Nu le pasă. Doar îi folosesc. Asta face comunismul întotdeauna. Ei găsesc niște segmente de populație și spun: „Domnule, noi avem grijă de voi. Noi vă iubim.” Îi folosesc. Pentru că aceia devin interesați. Și manipulează jocurile electorale ca să câștige sau nu voturi. După care aruncă mizerie pe comunism. Noi cu clasa muncitoare, cu oamenii necăjiți. Păi cine au fost cei mai nenorociți? Ăia săracii, nu?”