Victor Ponta spune că Nicușor Dan nu are șanse să câștige Primăria Capitalei: „Și-a umplut orașul de panouri”

Publicat: 20 03. 2024, 11:55

This browser does not support the video element.

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Este foarte greu ca Nicușor Dan să câștige un nou mandat pentru Primăria Capitalei, a spus Ponta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

În acest moment, pentru funcția de la Primăria București a apărut elementul neprevăzut: Piedone, spune Ponta.

De asemenea, acesta consideră că Nicușor Dan nu are șanse să câștige un nou mandat. „A umplut orașul de panouri”, a menționat Ponta.

Pe de altă parte, fostul premier este de părere că în București nu se alege gospodarul, ci se votează împotriva PSD.

„Cel mai greu pentru Cîrstiu este faptul că îl susțin PSD și PNL. În București nu te ajută faptul că a zis partidul”, a precizat Victor Ponta.

Fostul premier a mai spus că nu așteaptă un lucru anume de la viitorul primar al Capitalei, ci vrea doar să scape de Nicușor Dan. De asemenea, el ar vrea ca Bucureștiul să fie deschis dezvoltării economice.

Marius Tucă: „Eu aștept să vină un primar și să spună care sunt cele mai mari trei probleme ale noastre. Prima este asta cu businessul (și ce legislație trebuie să schimbăm); 2 – asta privind construcțiile (pentru că s-a blocat tot în București); 3 – chestia cu autorizația; 4 – chestia cu sănătatea, că sunt multe spitale care țin de primărie. O altă chestiune, care ține de orașul ăsta și ar trebui să țină și de Primărie – problema cu drogurile, care este esențială.”

Candidați la Primăria Municipiului București

Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei (independent, susținut de Alianța Dreapta Unită)

Cătălin Cîrstoiu (independent, susținut de coaliția PSD-PNL)

Cristian Popescu Piedone (din partea Partidul Umanist Social Liberal – PUSL)

Mihai Enache (AUR)

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!