VIDEO | Adrian Năstase: În învățământ sunt chestiuni sensibile / Salariile profesorilor sunt importante

Publicat: 31 05. 2023, 07:45

This browser does not support the video element.

Adrian Năstase, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că nu înțelege care este „esența Legilor Educației, rolul lor”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Situația din școli se complică pe zi ce trece, iar pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, îngrijorările cu privire la amânarea sau prelungirea anului școlar sunt tot mai mari

„Românii peticesc sacul, se sparge la loc, vin și îi mai pun un petic. În chestiunea educației, discuția ajunge la nivelul de salarii și venituri. Este justificată această poveste. Dintr-un anumit punct de vedere, pare că o supărare mare este că acei copii foarte buni, care ar trebui să obțină burse la universități din străinătate, nu pot face asta din cauza grevei”, a declarat Adrian Năstase.

Conform acestuia, educația este ”motorul principal”.

„Există facultăți incredibile. Noi nu avem o singură universitate internațională ca să încercăm să aducem tineri din alte țări. Noi trimitem cei mai buni tineri, iar ei rămân acolo”, a spune fostul premier.

Adrian Năstase: Nu știm care este esența Legilor Educației

„Salariile sunt importante, iar toată chestiunea asta ar trebui pusă într-un context al unui buget. Au fost adoptate Legile Educației. Nu știm care este esența acestor legi, care este rolul lor. Ai sindicate, ai un anumit număr de profesori, vezi că scad numărul de elevi – de aici pornești. Sunt lucruri punctuale care sunt sensibile pentru mulți, dar cei care ne conduc țara ar trebui să gândească în termenii de care spuneam înainte”, a adăugat Năstase.

Solicitările către reprezentanţii Guvernului:

  • majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii salarizării unice;
  • emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua Lege a salarizării, profesorul debutant va avea un salariu egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să fie majorate cu 60%.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”