VIDEO | Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Unele cadre medicale au o lipsă de empatie pentru semenii noștri”

Publicat: 06 09. 2023, 10:54

This browser does not support the video element.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Ministrul Sănătății spune că nu înțelege de ce există discrepanțe atât de mari între spitale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Profesia medicală este o profesie liberală, independentă, adică decizia profesională este a medicului, dar ea trebuie să fie o decizie profesională, nu o lipsă de decizie profesională cum s-a întâmplat la Urziceni și cum s-a întâmplat la Botoșani. Ancheta este în desfășurare, dar este o evidență..

Sunt două evidențe majore pe care vreau să vi le spun. În primul rând, în momentul internării Alexandrei în spital s-a constatat oprirea sarcinii în evoluție. În al doilea rând, șapte ore nu a văzut-o nimeni. Unele cadre medicale au o lipsă de empatie, de compasiune și de interes pentru semenii noștri. Acesta este verdictul, nu pot să înțeleg altceva”, a spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Rafila: „Nu înțeleg de ce există discrepanțe atât de mari între spitale”

„Știți bine că nu lucram la Ministerul Sănătății în pandemie. Discutăm, pentru că eram la Spitalul Matei Balș, noi acolo am dus greul în pandemie. Colegii mei din compartimentul de primiri urgențe, din secțiile spitalului, lucrau non-stop.

De ce există aceste discrepanțe majore între un spital și alt spital? Aceasta este o problemă serioasă, este o lipsă de autoritate și de moralitate. Se poate ridica dreptul de liberă practică. Scopul nostru însă nu este să ridicăm dreptul de liberă practică, pentru că așa lipsesc medicii din multe locuri.

Am auzit de foarte multe ori această chestiune. O să-i suspendăm, o să dăm afară 25% din ei, iar lumea o să spună că nu avem medici. Noi trebuie să găsim un mecanism care este inclusiv educativ, din punctul meu de vedere”, a mai spus Alexandru Rafila.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”