VIDEO | Generalul (r) Ștefan Dănilă: „Atacul de la podul peste strâmtoarea Kerci este un atac pe care rușii îl pun în mâna Ucrainei, dar nu a fost revendicat. NATO trebuie să fie pregătită și pentru implicare directă”

Publicat: 12 10. 2022, 13:12
Actualizat: 12 10. 2022, 18:02

This browser does not support the video element.

Generalul (r) Ștefan Dănilă a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul șef al Statului Major al Armatei Române a precizat că atacul de pe podul Kerci din Crimeea, regiune ucraineană ocupată de Rusia, „este un atac pe care rușii îl pun în mâna Ucrainei”. Invitatul lui Marius Tucă a afirmat că „NATO trebuie să fie pregătită și pentru ceea ce este mai rău” și să intervină direct în eventualitatea în care un stat membru al Alianței este atacat. 

„Atacul de la podul peste strâmtoarea Kerci este un atac pe care rușii îl pun în mâna Ucrainei sau spun că a fost realizat de către serviciile secrete ucrainene. Nu am auzit chiar atât de clar sau poate că nu am înțeles eu bine asumarea directă de către Ucraina. Nu am înțeles că ar fi fost, totuși, un atac asumat de către Ucraina, ceea ce mă pune să gândesc că este posibil să fie un atac al ucrainienilor, pentru a demonstra că pot și ei să lovească.

În felul ăsta, au creat panică, în primul rând, pentru populația rusă sau rusofonă din Crimeea, dar, pe de altă parte, dacă acel pod a fost lovit de ruși? Pentru că după lovirea podului, ce a făcut Putin? A ieșit și a spus că a fost lovită infrastructura critică civilă, a accentuat pe faptul că au atacat ucrainienii infrastructură critică civilă. În momentul în care avea o operațiune specială de denazificare, obiectivul operațiunii sale era un pic cam neclar și greu de digerat de către celelalte state.

Și a simțit asta când a fost la întâlnirea cu cei din grupul de la Shanghai. Poate că avea nevoie de altceva, poate că avea nevoie de alte justificări pentru acțiunile pe care le-a pregătit, dacă această acțiune a fost pregătită înainte. Sau poate că, într-adevăr, podul a fost lovit de către forțe speciale, poate că a fost o operațiune ucraineană și poate că a fost doar un răspuns, au fost doar represalii la această lovitură”, a afirmat generalul (r) Ștefan Dănilă.

Generalul (r) Ștefan Dănilă a comentat declarațiile generalului britanic Sir Richard Shirreff, fostul adjunct al comandantului suprem aliat în Europa, care consideră că NATO trebuie să-și reajusteze mentalitatea și să se pregătească de un război cu Rusia.

„Generalul Sir Richard are libertatea de a putea vorbi fără să fie activ, la fel cum putem să vorbim și noi. Pe de altă parte, Richard Shirreff este un foarte bun strateg. Cel puțin doi ani de zile am lucrat împreună și ne-a vizitat în România. Am fost la el când era la Mons și am avut multe discuții înainte.

Am avut discuții și după 2015, chiar în 2018-2019 ne-am văzut la Londra. Generalul britanic are dreptate, în sensul că NATO trebuie să fie pregătită și pentru ceea ce este mai rău, adică pentru implicare directă. Implicarea directă poate să survină în momentul în care un stat NATO este agresat”, a precizat generalul (r) Ștefan Dănilă.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.