VIDEO Ion Cristoiu, despre criza din Italia: „Liderii de carton se prăbușesc. Mișcarea „5 stele” a fost un partid politic ca USR”

Publicat: 14 07. 2022, 23:13

This browser does not support the video element.

Cristoiu spune că era liderilor „de carton” de tip USR s-a terminat, după ce Guvernul din Italia este pe cale să pice, premierul anunțând că va demisiona. De asemenea, el a  criticat și  apariția „cool” a premierului finlandez, Sanna Mirella Marin, la un concert rock purtând o ținută de „rock party”, spune publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.

„Eu nu o să uit marele tărăboi care s-a făcut cu premiera Finlandei care a participat la un concert rock și purta niște pantaloni „rupți”. Ăștia sunt oamenii aleși. Europa a fost grasă, burdușită, confortabilă și nu mai votau oameni de criză, o votau pe aia (premierul Finlandei n.red) pentru că era „cool” și acum se prăbușesc liderii de carton.

Întrebat ce părere are despre alegerea lui Cătălin Drulă la șefia USR, Ion Cristoiu a spus: „Cea mai mare problemă la aceste alegeri este modul cum a avut loc. Oamenii ăștia nu au înțeles nimic. Au făcut online. Dacă făceau direct mai aflam și noi că au avut loc alegeri. USR e un fel de sectă.

S-a terminat cu liderii de tip USR. Mișcarea 5 stele a fost un partid politic ca USR”, a declarat Ion Cristoiu.

Premierul Finlandei, Sanna Mirella Marin, a oferit o imagine mai puţin obişnuită pentru un înalt demnitar. Marin a lăsat deoparte „eticheta” specifică funcţiei atunci când a mers la un festival rock.

Sanna Mirella Marin are 37 de ani şi ocupă funcţia de prim ministru al Finlandei din decembrie 2019. Anterior, a fost ministrul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor funcţie pe care a ocupat-o în perioada 6 iunie 2019 – 10 decembrie 2019. Marin avea 34 de ani atunci când a devenit premierul Finlandei ceea ce a transformat-o în cel mai tânăr prim-ministru din istoria ţării. Finlanda are deja o tradiţie în a numi premieri femei, Anneli Jäätteenmäki și Mari Kiviniemi ocupând această funcţie în trecut.

Guvernul Italian, în criză

Premierul italian Mario Draghi şi-a informat joi colegii de cabinet că urmează să îşi prezinte demisia, în cursul serii, preşedintelui republicii, Sergio Mattarella, informează agenţiile de presă internaţionale.

Draghi a constatat că „nu mai există” coaliţia guvernamentală, după ce una din formaţiunile partenere, Mişcarea 5 Stele, nu a participat la votul de încredere solicitat de guvern parlamentului.

Anunțul a fost făcut după o discuție la palatul prezidențial italian. Giuseppe Conte, liderul Mişcării 5 Stele, semnalase de câteva zile că nu va susţine noile măsuri sociale, disociindu-se de coaliţia de uniune naţională.

Formaţiunea pare să dorească alegeri parlamentare anticipate, la fel ca şi partidul Liga (extremă-dreapta), condus de Matteo Salvini.

A căzut și Guvernul Estoniei

Președintele Estoniei, Alar Karis, a anunțat că a semnat demisia șefei guvernului, Kaja Kallas. „Am semnat cererea de demisie a prim-ministrului Kaja Kallas, dar i-am solicitat, în același timp, să formeze un nou guvern care să poată începe să lucreze rapid. Sper că noul guvern va putea începe să lucreze de săptămâna următoare”, a scris pe Twitter președintele Karis.

Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.