VIDEO | Compozitorul Jolt Kerestely: Am avut primul studio muzical din București. Lucram singur acasă, 24 de ore din 24

Publicat: 25/03/2023, 15:04

Compozitorul Jolt Kerestely, în vârstă de 88 de ani, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, difuzat sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 19:00.

Jolt Kerestely a vorbit, în cadrul podcast-ului lui Adrian Artene, despre cum se compunea muzică pe vremuri.

„Este singurul om care a terminat cinci ani de zile în Germania (n.r., fiul acestuia). Noi, când am venit la televiziune, am lucrat trei luni de zile lângă un meșter. Nu știam… Am furat meserie.

Când imprimam, dacă sună bine, gata, ce să mai fac? Erau niște aparate și apăsam și așa lăsam. Nu știam ce se întâmplă în aparatul respectiv.

Am avut primul studio muzical din București. Lucram singur acasă, 24 de ore din 24. Era la început, când restaurantele și peste tot trebuia ca soliștii să meargă cu imprimare, casetofon, casete, în fiecare două săptămâni trebuia să schimbi repertoriul și veneau la mine să facem alt program pentru restaurant.

Între timp, unii din orchestră au mai învățat să lucreze, eu mă culcam lângă studio, mai aveam o cameră, dacă nu știa ceva, mă trezea din somn.

După cinci ani de zile, băiatul meu a venit acasă, a trecut pe lângă mine, aveam tehnică modernă, „Tată, ce ai făcut?” „Nu știu se aude bine”. „Dacă bagi acum sunetul, totul este dat peste cap, ai făcut ceva … Toate frecvențele”. „Măi, după câteva ore urechea obosește și nu mai auzi toate frecvențele”. Și acum am emoții când trece pe lângă mine.

„Am lucrat cu toți soliștii”

Pe urmă am scris pentru soliști.

Am lucrat cu toți soliștii. În afară de Doina Badea, dar restul absolut toți.

Într-o vreme ne-au unit, lucram și la TV și la radio. La radio pe specialitate. Noi am avut noroc, la televiziune făceam absolut tot. Eram trei colegi, a fost și Vasilache Jr, Florin Bogardo. Am avut deja experiența, când dădeam o piesă cuiva, știam deja care sunt cerințele, ambitusul vocii, când mă duceam la Angela Similea, la Mirabela, Stela, eu știam deja cum să scriu muzica, ca să nu mă refuze.

Cui i-am dat o piesă, nu a existat să spună că nu se potrivește cântecul. Erau diferite concursuri, pe vremuri și la radio, TV, am început să particip și îmi intrau piesele la concurs și când nu intrau, zise Giroveanu, eram buni prieteni, el era foarte bun pe melodii, dar nu știa să orchestreze, eu lucram la „Steaua fără nume”, eram regizor muzical, făceam orchestrații pentru toți compozitorii de pe vremuri.

Așa am intrat. Pe urmă lucram pentru copii, în fiecare seară la ora 19.00, era „Mihaela”, eu am lucrat acolo, ani de zile, la emisiunea respectivă”, a declarat Jolt Kerestely.

Jolt Kerestely, omul din spatele unor piese românești celebre

Născut pe 12 mai 1934 în Siclod, judetul Harghita, Jolt Kerestely a absolvit Conservatorul Gh. Dima din Cluj în 1963 și este membru al Uniunii Compozitorilor din 1976. Este unul dintre cei mai apreciați și mai prolifici muzicieni români. Este autor a peste 600 de melodii – printre care iconicele piese ‘Copacul’, interpretată de Aurelian Andreescu, ‘Tăcutele iubiri’ cântată de Eva Kiss, ori ‘Lumea de dragoste’, cântată de Angela Similea.

Este casatorit cu Roxana Aura, cu care are doi copii: Andrei si Melinda.

Urmărește podcastul integral cu Jolt Kerestely doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu