Aplicație pentru COMPARAREA prețurilor la ENERGIE și GAZE

Publicat: 13 12. 2018, 15:01

ANRE a dezvoltat anul trecut două instrumente prin care clienții  pot compara ofertele/ofertele-tip de furnizare energie electrică și cele pentru gaze naturale ale furnizorilor din România. Aplicațiile pot fi accesate în cadrul site-ului ANRE.

Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice

Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale

Comparatoarele au fost dezvoltate pentru a pune la dispoziția utilizatorilor un instrument independent, echidistant și noncomercial care să permită compararea prețurilor de furnizare. În perioada 1 iunie – 31 decembrie 2017, comparatorul pentru energie electrică a fost accesat de 81.928 utilizatori, iar cel pentru gaze naturale de 21.345 utilizatori”, se precizează în Raportul anual al ANRE pentru 2017.

Cei 81.928 utilizatori unici erau din următoarele țări:

– România (95,28%),

– Germania (1,19%),

– Marea Britanie (0,82%),

– Franța (0,33%),- Italia (0,27%).

Timpul mediu petrecut de un utilizator pe pagina a fost de 4 minute si 45 secunde, iar 82 de furnizori au încarcat date în comparatorul de tarife.

Pentru utilizarea aplicației, utilizatorii aleg criteriile prevăzute în ecranul de selecție, iar, după finalizarea selecției, aplicația afișează rezultatul sub forma unei liste cu ofertele furnizorilor care respectă criteriile introduse de utilizator, ordonate crescător în funcție de prețul energiei electrice. Suplimentar aplicația afișează și raportul dintre prețul energiei electrice din oferta furnizorilor și valoarea tarifului CPC aplicat de furnizorii de ultimă instanță. În momentul afișării rezultatelor utilizatorii pot afla și alte detalii, respectiv condițiile asociate ofertei (termenul de plată, modalitatea de transmitere a facturii, durata contractului, etc), precum și perioada de valabilitate a ofertei.

De la lansare, comparatorul pentru gaze naturale a fost accesat de un număr de 21.345 utilizatori, care au petrecut un timp mediu de aproximativ 4 minute și jumătate în cadrul acestuia. Dintre aceștia, aproximativ 95% din utilizatori au fost din România, iar restul de 5% din afara țării, din care 1,63 % din Germania, 0,83% din Marea Britanie, 0,27% din Franța și 0,23% din SUA. Numărul total de oferte-tip de furnizare a gazelor naturale disponibile spre consultare în cadrul acestui comparator a fost de 161, acestea fiind introduse de 91 de furnizori.

Comparatorul de oferte-tip de furnizare a gazelor naturale este implementat ca urmare a prevederilor art. 5 din Ordinul ANRE nr. 106/2014. Potrivit acestui act normativ, toți furnizorii de gaze naturale care elaborează și publică prin mijloace proprii oferte-tip, au obligația să introducă informații referitoare la acestea și în baza de date a comparatorului. Totodată, furnizorii au obligația să introducă în această bază de date orice nouă ofertă-tip și orice modificare a ofertelor-tip existente în termen de 5 zile lucrătoare de la data lansării sau a modificării acesteia.

Utilizarea comparatorului se face în doi pași. Utilizatorii aleg criteriile de selecție și primesc o listă cu ofertele-tip. Dintre toate ofertele-tip introduse de furnizori în baza de date, comparatorul le afișează pe acelea care respectă criteriile introduse de utilizator și le ordonează în ordinea crescătoare a prețului de furnizare a gazelor naturale aferent fiecărei oferte-tip. În momentul afișării rezultatelor, utilizatorii pot afla și alte detalii relevante, respectiv câteva condiții asociate ofertei-tip (termenul de plată, modalitatea de transmitere a facturii, durata contractului și informații privind garanțiile solicitate, după caz), precum și perioada de valabilitate a ofertei-tip. 

Suplimentar, utilizatorul are posibilitatea introducerii unor date pentru comparare, respectiv prețul de furnizare din contractul actual și consumul anual, situație în care se efectuează o comparație și cu costurile sale actuale.

 

Conducerea ANRE a participat joi la o dezbatere la Parlament. Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital ale Senatului au dezbătut și au analizat, joi, într-o ședință comună, Raportul anual de activitate pentru anul 2017 a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Raportului anual privind determinarea prețurilor și tarifelor reglementate, precum și a Raportului anual de activitate pentru anul 2016, modificat la cererea comisiilor.