Apropiații lui Vladimir Putin, suspectați că au profitat de pe urma unor tranzacții ale Deutsche Bank investigate în SUA

Publicat: 16 10. 2015, 13:20

Departamentul de Justiție din Statele Unite investighează dacă cea mai mare bancă din Germania a efectuat corect tranzacții de până la 6 miliarde de dolari, care ar fi putut să mascheze ieșiri de fonduri din Rusia, au spus sursele.

Deutsche Bank face propriile verificări ale tranzacțiilor respective, analizând conturi legate de circa 12 entități pentru care a efectuat așa-numite tranzacții în oglindă între Moscova și Londra, au arătat sursele.

În mai multe cazuri, activele din aceste conturi ar fi aparținut unor asociați ai lui Putin, între care o rudă mai îndepărtată a președintelui rus și doi prieteni vechi, Arkadi și Boris Rotenberg, care s-au îmbogățit prin contracte cu companii de stat și care sunt pe lista sancțiunilor SUA.

Nu există informații că cei doi Rotenberg sau alte persoane cu legături cu aceste conturi ar fi investigați.

Tranzacțiile de acest tip sunt legale. Ce vor să știe procurorii americani este dacă banca a încălcat legislația bancară din SUA, inclusiv cea referitoare la spălarea de bani.

Un reprezentant al fraților Rotenberg a negat orice implicare a acestora în tranzacțiile respective.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a refuzat să comenteze ceea ce a numit „acuzații fără substanță”.

În ultimele luni, pe fondul încetinirii activităților în Rusia, Deutsche Bank a redus numărul de angajați și a închis divizia de tranzacții cu instrumente financiare din această țară.

Banca germană este vizată deja în trei anchete penale în Statele Unite și anticipează costuri de ordinul miliardelor de dolari, parțial din cauza costurilor litigiilor.

Suspiciunile că apropiați ai lui Putin au încercat să scoată bani din Rusia intră în contradicție cu apelurile frecvente ale președintelui ca rușii să investească în propria țară.

Un oficial rus de rang înalt a confirmat că Putin știe despre investigația de la Deutsche Bank și acuzațiile legate de implicarea fraților Rotenberg.

Oficiali ruși sunt îngrijorați că acest caz ar putea declanșa o controversă similară cu cea legată de conturi rusești la Bank of New York, izbucnită în urmă cu 15 ani. Banca respectivă a admis că nu a informat despre miliardele de dolari care au intrat în conturile sale din Rusia, evitând plata taxelor în țara respectivă.

Frații Rotenberg sunt printre cei mai bogați oameni de afaceri din Rusia și se află de anul trecut pe lista persoanelor supuse sancțiunilor SUA, impuse în contextul crizei din Ucraina.

Cei doi și-au construit averile în timpul mandatelor de 15 ani ale lui Putin, în parte prin contracte cu grupul Gazprom și alte companii de stat. La sfârșitul lui 2014, averile celor doi se ridicau la peste 3 miliarde de dolari fiecare, potrivit datelor Bloomberg.

Nu există informații că Deutsche Bank ar fi administrat active ale fraților Rotenberg sau alte altor persoane după ce aceștia au fost sancționați de SUA, a spus o persoană apropiată investigației.

În octombrie 2014, banca centrală a Rusiei a abordat Deutsche Bank, pentru a-i solicita să investigheze activităților anumitor clienți. Deutsche Bank a anunțat că în acest caz a luat măsuri disciplinare împotriva unor angajați.