AVERTISMENT. Ce spune cea mai mare bancă din România despre impactul noului coronavirus

Publicat: 06 03. 2020, 13:54

Ce spun analiştii economici de la Banca Transilvania despre criza momentului. Andrei Rădulescu, analist BT: Epidemia de coronavirus ar putea determina intrarea într-un nou ciclu economic.

Epidemia de coronavirus reprezintă un test peste economia mondială care ar putea determina intrarea într-un nou ciclu economic, consideră Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.

Epidemia virusului corona reprezintă un test peste economia mondială, care ar putea determina intrarea într-un nou ciclu investiţional, mai puternic şi mai sustenabil, axat pe calitate, digitalizare, inovare şi contracararea schimbărilor climatice. Totodată, atragem atenţia cu privire la potenţialul ca România să intre în primele 10 economii ale Uniunii Europene până la finalul acestui deceniu, aspect condiţionat de implementarea unui mix echilibrat de politici economice”, spune Rădulescu, într-un raport de analiză.

Analistul subliniază că probabilitatea unei recesiuni este în creştere şi dă ca exemplu diferenţa în creştere dintre preţul aurului şi preţul cuprului, potrivit Mediafax.

Subliniem faptul că am asistat la intensificarea divergenţei dintre majorarea preţului la aur şi scăderea preţului la cupru, divergenţă ce exprimă creşterea probabilităţii incidenţei unui proces de ajustare pe termen scurt”, arată Andrei Rădulescu.

Instituţiile financiare internaţionale se aşteaptă în general la încetinirea economiei globale din cauza epidemiei de coronavirus.