Bursa a scăzut foarte ușor. Cum au evoluat acțiunile Oltchim

Publicat: 13 08. 2012, 11:43
Actualizat: 22 03. 2019, 06:56

 Bursa a scăzut foarte ușor, cu 0,11%, la debutul ședinței, pe un rulaj de doar 150.000 de lei, iar acțiunile Oltchim (OLT) continuă să cadă abrupt, cu 14,94%, aproape de limita maximă de variație admisă pentru majoritatea titlurilor de la BVB, informează Mediafax.

În sesiunea de vineri titlurile au pierdut 15%, după anunțul privind privatizarea.

Cel mai recent transfer cu aceste titluri s-a încheiat la 0,612 lei, iar cele cinci transferuri realizate până la ora 10:20 însumau 4.590 de lei. Acțiunile au reintrat la tranzacționare la jumătatea sesiunii de vineri, după ce au fost oprite în precedentele două zile, în așteptarea unui anunț privind privatizarea companiei.

Corecția a fost determinată de anunțul privind privatizarea, operațiune care implică într-o primă etapă majorarea capitalului social de peste 60 de ori, de la 34,3 milioane lei la 2,093 miliarde lei. În cadrul acestei majorări va fi convertită în acțiuni o creanță AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, și prin emiterea de acțiuni noi, în valoare de 930,7 milioane lei, care vor fi oferite spre subscriere acționarilor minoritari.

La ora 10:20, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, cobora cu 0,16%. Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în scădere cu 0,51%.

În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,31%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au menținut indicele BET-NG aproape de nivelul de la închiderea de vineri.

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza încetinirii puternice a creșterii economice a Japoniei, care subliniază dificultățile din economia globală la aproape patru ani de la declanșarea crizei financiare mondiale.