Care este destinația preferată pentru aproape șapte din 10 români, în cazul unui sejur de cinci stele

Care este destinația preferată pentru aproape șapte din 10 români, în cazul unui sejur de cinci stele
Sursă foto: Pixabay / caracter ilustrativ
Publicat: 31/07/2020, 12:13
Actualizat: 31/07/2020, 14:57

Chiar și în vreme de pandemie, românii se gândesc la destinații de lux pentru vacanțele lor, astfel că aproape șapte din 10 respondenți ai unui studiu declară că preferă stațiunea Mamaia de pe litoralul românesc.

Mai exact, 64% dintr-un total de peste 1.000 de persoane intervievate au recunoscut că preferă stațiunile de la malul mării, conform datelor unui studiu realizat de Nordis Group.

De altfel, cel mai mare interes a fost înregistrat în rândul familiilor (78%) și tinerilor care nu sunt în prezent într-o relație (92%). Totodată, studiul relevă și că femeile sunt în pondere majoritară (71%) când vine vorba de alegerea litoralului din România pentru vacanțele de vară.

Anul acesta a adus cu sine o serie de particularități care au dus la schimbarea obiceiurilor și a tendințelor pentru vacanțe în rândul românilor, susțin experții sursei citate.

Cei care aleg vacanțele spun că acestea sunt necesare în dezvoltarea personală

Studiul citat a mai scos la iveală că românii sunt interesați să cheltuie mai mult pentru ieșiri în oraș, hobby-uri și vacanțe. Astfel, în primele două luni de vară, s-a constatat o creștere a călătoriilor de la 6% în luna iunie la 11% în luna iulie.

„Respondenții consideră că vacanțele sunt necesare în dezvoltarea lor personală și le oferă oportunitatea de a experimenta lucruri noi”, explică specialiștii.

De asemenea, și pentru luna august se preconizează o creștere procentuală în sfera vacanțelor.

Bugetul pe care l-ar aloca românii pentru o vacanță de două zile pe litoral

Pentru un sejur de cinci stele pe litoralul românesc, în Mamaia, pentru două persoane timp de două zile, 55% dintre respondenți au afirmat că ar aloca 300 de euro. Alți 24% dintre aceștia susțin că ar aloca 500 de euro, în timp ce 6% spun că bugetul ar fi de 800 de euro.

La nivel declarativ, 17% dintre respondenți au spus că sunt interesați de achiziția unei locuințe de vacanță în următorul an. Dintre aceștia, 65% sunt dispuși să aloce un buget între 50.000 – 75.000 de euro, în timp ce 30% ar plăti între 75.000 – 100.000 de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai