Care sunt angajații cu cele mai mari salarii din România. În ce domenii lucrează

Publicat: 15 05. 2012, 13:10
Actualizat: 31 07. 2014, 15:37

Angajații companiilor din domeniile IT, bancar și farma au cele mai mari salarii din România, dar diferența dintre o poziție de nivel mediu și una de top management este foarte mare, potrivit firmei de recrutare, selecție și plasare de personal Trenkwalder, informează Mediafax.

„Salariul este un element foarte important atunci când se discută de angajații unei companii, iar de multe ori, pe lângă diferitele beneficii oferite de un angajator, salariul poate reprezenta o metodă de fidelizare a angajaților sau chiar de atragere a unor noi angajați. Mai mult, în capitală se oferă salarii cu peste 30% mai mult decât media pe țară”, se arată într-un comunicat al Trenkwalder.

Astfel, un programator software – indiferent dacă este developer, team leader, project manager sau software architect – este recrutat cu un salariu de 1.500 – 2.000 de euro pe lună, iar în cazul pozițiilor de management salariul crește până la 5.000 euro sau chiar mai mult.

În domeniul bancar media unui salariu este circa 1.000 de euro în cazul unui relantionship manager, branch manager sau regional manager.

În ceea ce privește nivelul de top management, în acest domeniu apar diferențe foarte mari comparativ cu nivelul mediu.

„Un salariu pentru pentru o persoană din top management în domeniul bancar poate ajunge la sume cuprinse între 100.000 și 1 milion de euro pe an sau mai mult, fără să luăm în considerare bonusurile și beneficiile pe care aceste persoane le primesc”, a declarat în comunicat directorul general al Trenkwalder, Bogdan Florea.

Domeniul farma se află de asemenea în topul celor mai bine plătite locuri de muncă, astfel că un sales representative, clinical research associate sau un farmacist ajunge să câștige în medie 1.000 euro pe lună.

Salarii ofertante apar și pe partea serviciilor de transport, mai ales dacă este vorba de transport aerian, audit, telecomunicații sau industria tutunului.

Salariile în anumite regiuni ale țării diferă de București. În zona de sud se câștigă salarii cu 20% mai mici, în timp ce în regiunea de centru-vest cele mai bine plătite locuri de muncă sunt în domeniul bancar și industria auto. Regiunea est oferă cele mai mici salarii în comparație cu celelalte, deși în Iași există un centru important de outsourcing BPO și IT care poate permite o creștere a recrutărilor în această zonă.