Cetățenii României și ai Bulgariei, cele mai mici contribuții la PIB. Ce țări se află la polul opus

Publicat: 26 11. 2016, 15:45
Actualizat: 19 08. 2017, 20:02

Comparativ cu 2014, rata contribuțiilor din taxe la PIB a crescut în 2015, în majoritatea statelor membre, cele mai mari creșteri înregistrându-se în Lituania (de la 27,9% în 2014 la 29,4% în 2015), Estonia (de la 32,8% la 34,1%) și Ungaria (de la 38,3% la 39,2%). În schimb, s-au remarcat scăderi în opt state membre, cele notabile fiind în Irlanda (de la 29,9% în 2014 la 24,4% în 2015) și Danemarca (de la 50,3% la 47,6%).

În 2005, ponderea taxelor și a contribuțiilor sociale în PIB a fost de 28,3%, apoi în 2010 a fost de 26,9%, după care în 2014 a fost de 27,5%, iar în 2015 a ajuns la 28%. În schimb, în 2015, încasările din taxe și contribuții sociale au fost de peste 44% în Finlanda, Suedia și Austria, în timp ce în Danemarca ponderea taxelor la PIB ajunge la 47,6%, iar în Franța se înregistrează 47,9%.

În 2015, taxele pe producție și pe importuri au reprezentat cea mai mare parte a încasărilor de taxe în Uniunea Europeană (realizând 13,6% din PIB), fiind urmată de contribuțiile sociale (13,2%), taxe și venituri (13%).