China înregistrează creștere economică peste estimări, dar menține prudența, pe fondul tensiunilor geopolitice și al riscurilor sistemice

Publicat: 18 10. 2023, 16:04

Economia Chinei a avut o creștere de 4,9% în trimestrul al treilea din 2023, depășind așteptările experților de pe piețele financiare, în contextul în care Administrația de la Beijing a intensificat stimulentele economice, dar oficialii guvernamentali mențin un ton prudent, în timp ce specialiștii semnalează vulnerabilități sistemice.

Valoarea PIB-ului Chinei a avut o evoluție de 1,3% în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul anterior, dar, raportat la nivel anual, creșterea economică este de 4,9%, potrivit datelor anunțate miercuri de Biroul Național pentru Statistică de la Beijing, citat de cotidianul Financial Times.

În trimestrul al doilea, China înregistrase o creștere economică de doar 0,5%.

Analiști economici citați de agenția Reuters se așteptau ca în trimestrul al treilea China să aibă o creștere economică de 4,5%.

Oficialii de la Beijing mențin un ton prudent privind evoluțiile economice, în contextul ritmului lent al relansării post-pandemie.

”Trebuie să fim conștienți de faptul că mediul extern devine mai complex și mai tensionat, iar cererea internă rămâne insuficientă, astfel că bazele relansării economice și creșterii trebuie consolidate în continuare”, a comunicat Biroul Național pentru Statistică de la Beijing.

În ultimele luni, China a acționat pentru a stabiliza piața imobiliară și sectorul bancar și pentru a stimula piețele financiare, în eforturile de a atinge ținta de creștere economică de 5%, oricum printre cele mai scăzute din ultimele decenii.

Sheng Laiyun, un purtător de cuvânt al Biroului Național pentru Statistică, a declarat că proiecțiile arată atingerea obiectivului anual de creștere economică, în contextul în care situația va continua să se îmbunătățească la sfârșitul anului. Oficialul chinez a subliniat că impactul pandemiei asupra sectorului privat a fost ”sever”, de aceea au fost necesare instrumente stimulative din partea statului.

Alicia García-Herrero, economist-șef responsabil de zona Asia-Pacific la grupul Natixis, constată că amploarea măsurilor de stabilizare adoptate recent de Beijing evidențiază ”vulnerabilități” în sistemul finanaciar. ”O creștere moderată de 5% nu va fi suficientă, din punctul meu de vedere, pentru a acoperi aceste probleme, va fi foarte dificil pentru China să evite accentuarea vulnerabilităților”, a subliniat Alicia García-Herrero.

Foto: Profimedia

Citește și:

Scholz cere acces umanitar în Fâșia Gaza și vrea anchetă internațională în cazul atacului asupra spitalului / China solicită armistițiu