Cine sunt și ce fac acum primii angajați ai Google, Facebook, Apple sau Amazon. GALERIE FOTO

Publicat: 29 10. 2014, 14:24
Actualizat: 21 03. 2019, 06:42

Facebook, Google, Microsoft, Apple, Amazon sau Yahoo – toate aceste companii au pornit de la simple startup-uri și s-au transformat de-a lungul anilor în adevărați giganți ai domeniului IT. Pentru rețeaua de socializare Facebook lucrau, anul trecut, mai bine de 7.000 de persoane, în timp ce pentru Google – companie desemnată recent cel mai bun angajator din lume – munceau, în aceeași perioadă de timp, peste 55.000 de oameni. În 2014, mai bine de 128.000 de angajați ocupă birourile Microsoft, iar alți 98.000 pe cele de la Apple.

Puțini știu însă cu ce se mai ocupă astăzi primii angajați care au lucrat pentru acești giganți. Unii dintre ei au reușit să strângă averi impresionante, în timp ce alții lucrează acum ca lectori sau se dedică activităților filantropice. Aflați, mai jos, ce fac acum primii salariați ai celor mai cunoscute zece companii care își desfășoară activitatea în domeniul IT.

1. Taner Halicioglu – primul angajat al Facebook.

Halicioglu a lucrat pentru Facebook din luna octombrie a anului 2004 până în noiembrie 2009. El a avut mai multe funcții în această perioadă. După ce a plecat de la Facebook, Taner Halicioglu s-a alăturat celor de la Blizzard Entertainment unde a fost angajat pe funcția de lead reliability engineer, potrivit Business Insider.

FOTO: Business Insider

În prezent, acesta este lector la Universitatea din San Diego și consilier pentru cei care vor să pună bazele unui startup.

2. Shel Kaphan – primul angajat al Amazon.

Kaphan a lucrat pentru Amazon din toamna lui 1994 până în 1999. La momentul în care a părăsit compania, el ajunsese să dețină funcția de CTO (chief technology officer) al Amazon.

În prezent, acesta își urmărește interesele personale și face diverse acte filantropice. Shel Kaphan a fost numit de Bezon „cea mai importantă persoană din istoria Amazon”.

3. Craig Silverstein – primul salariat de la Google.

Silverstein a lucrat pentru Larry Page și Sergey Brin în perioada 1998 – 2012. El a muncit la mai multe proiecte și a fost mentor pentru inginerii de la Google. Craig Silverstein a ajutat, totodată, la dezvoltarea motorului de căutare Google.

FOTO: Business Insider

În prezent, acesta este decan la Khan Academy, un startup educațional.

4. Noah Glass – așa-numitul „fondator uitat” al Twitter.

Noah Glass era vecin cu Evan Williams, co-fondatorul Twitter. Cei doi au pus împreună bazele Odeo, predecesorul Twitter. Ulterior, Williams l-a concediat pe Glass care și-a petrecut următorii ani lucrând singur.

FOTO: Business Insider

5. Mike Markkula – cel care a investit sute de mii de dolari în Apple.

Markkula a fost cel care a investit 250.000 de dolari în Apple în schimbul a 30% din companie. Bărbatul devenise milionar până la vârsta de 30 de ani, după ce lucrase ca unul dintre primii angajați ai Intel.

El a fost cel care a ajutat la crearea planului de afaceri al Apple și cel care a angajat primul CEO al companiei. Tot Markkula l-a convins pe Steve Wozniak să se alăture full-time Apple și să renunțe la HP.

Markkula a părăsit Apple în anul 1997. De atunci, a mai investit în câteva startup-uri și a donat bani către Universitatea Santa Clara unde a fost creat Centrul pentru Etica Aplicată Markkula.

6. Marc McDonald – primul angajat de la Microsoft.

McDonald a fost primul salarial al Microsoft. El a părăsit compania în 1984 pentru că aceasta devenea mult prea mare și i s-a alăturat lui Paul Allen la Asymetrix.

Ulterior, el a lucrat la o companie de design care a fost preluată în anul 2000 de Microsoft. Mcdonald spune că nu are o avere impresionantă, ci una mai mică de un milion de dolari.

7. Tim Brady – primul angajat al Yahoo.

Brady, care fusese prieten cu Jerry Yang  – co-fondatorul Yahoo- în facultate, s-a alăturat companiei în anul 1995. El a lucrat pentru Yahoo până în anul 2003 și a fost cel care a creat planul de afaceri inițial al Yahoo.

FOTO: Business Insider

Brady a părăsit compania din funcția de CPO (chief product officer) și a devenit ulterior CEO al unei companii educaționale. El este, totodată, fondatorul Imagine K12.

8. Jeffrey Skoll – primul angajat al eBay este miliardar.

Skoll l-a cunoscut pe fondatorul eBay, Pierre Omidyar, în anul 1996 și a fost primul președinte al startup-ului. El a ajutat la redactarea primului plan de afaceri al companiei și a păstrat funcția de președinte până în 1998. Skoll a fost, la un moment dat, al doilea cel mai mare acționar al eBay, după Omidyar.

FOTO: Business Insider

După ce a părăsit eBay, bărbatul a fondat Participant Media, o companie de film din Los Angeles. El a donat sume mari de bani prin Fundația Skoll și a investit în Tesla.

9. Josh Riedel – primul salariat al Instagram.

Riedel s-a angajat în vremea în care Instagram era numit Burbn. El avea funcția de community manager și a părăsit compania în luna iunie.

10. David Kravitz și Daniel Smith – primii doi angajați ai Snapchat.

Cei doi tineri s-au angajat la Snapchat în același timp. Ei au învățat la Stanford alături de fondatorii Evan Spriegel și Bobby Murphy.

În prezent, cei doi ocupă funcția de ingineri de software la Snapchat.