Cine te poate fura cel mai mult când îți începi o afacere. Antreprenorul care a dat faliment rupe tăcerea

Publicat: 13 05. 2014, 12:22
Actualizat: 03 02. 2016, 21:26

După ce a ajuns, de la reprezentant medical, director de vânzări la nivel național pentru una dintre una companiile de top din Europa, arădeanul Istvan Komporaly a renunțat în 2008 să fie un simplu angajat. Spune franc că e mult mai greu pe cont propriu, unde greșelile costă, și că s-a gândit de multe ori să revină la scaunul cald care îi aducea în fiecare lună un salariu deloc rău.

„DUPĂ UN AN DE STAGIATURĂ ÎN SISTEMUL MEDICAL, AM DECIS SĂ INTRU ÎN FARMA. FOARTE MULȚI MEDICI FĂCEAU ATUNCI ASTA. ERA UN MOMENT FOARTE BUN PENTRU CĂ SE DUBLA PIAȚA ANUAL.„ Așa începe povestea medicului Istvan Komporaly, absolvent de medicină la Târgu-Mureș în 1997. Spune că a văzut industria farma ca pe o aventură și, deloc de neglijat, „ca pe ceva care aducea bani”, dat fiind că după șase ani de studii câștiga lunar 30 de dolari.

„Era imposibil să trăiești la acea vreme din 60 de dolari, pentru că și soția era tot medic. Un job în farma îți asigura o mașină și un salariu mai bun, așa că am zis să încerc.” Compania Berlin-Chemie, ajunsă ulterior lider pe piața de antidiabetice orale, intra la acea vreme pe piața locală și, după șase ani în care a colindat la început orașele din Harghita, Covasna și Brașov și apoi pe cele din întreg Ardealul, a fost promovat ca director național de vânzări.

ACOLO AM ÎNVĂȚAT MESERIE. TIMP DE NOUĂ ANI AM LUCRAT ÎN ACEEAȘI FIRMĂ ȘI A FOST O ȘCOALĂ FOARTE BUNĂ DE VÂNZĂRI.„ După trei ani ca director național de vânzări în care a lansat produse precum Fastum Gel sau Lioton Gel, a considerat firesc ca pasul următor să fie cel de director general al companiei, mai ales că postul de CEO era liber de mai bine de un an. „Mi s-a promis informal că e o poziție pe care să o ocup, dar nu s-a întâmplat așa pentru că au numit un country manager de la o companie concurentă. În 2006 aveam 34 de ani și eram totuși tânăr. Să pui pe cineva prea energic și foarte tânăr peste mai bine de o sută de oameni ar fi fost lose-lose”, spune acum Komporaly.

A fost momentul când a primit o ofertă de la Ozone, divizia de retail de generice a grupului A&D Pharma, vândută ulterior Labormed, și a decis să accepte poziția de senior project manager pentru Europa de Sud-Est timp de aproape un an.

Citește în continuare pe Business Magazin