Cîțu anunță: Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face. Care este explicația ministrului de Finanțe

Publicat: 21 09. 2020, 13:07
Actualizat: 21 09. 2020, 13:08
Cîțu anunță: Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face. Care este explicația ministrului de Finanțe / Sursă FOTO: alexandru Dobre - Mediafax Foto

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că nu va fi permisă o creștere a punctului de pensie peste ceea ce s-a realizat până în prezent, punctând faptul că „nu trebuie să avem aceste îngrijorări pe piaţa de capital”.

Florin Cîțu a făcut precizîri referitoare la majorarea punctului de pensie în contextul în care piaţa de capital România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020, în timp ce Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat un raport de adoptare a rectificării bugetare, însă cu amendamente.

Cîțu: Acest Guvern nu va permite modificarea punctului de pensie !

„Pentru că suntem la piaţa de capital şi la noi se uită mulţi investitori. Trebuie să dau un mesaj şi pentru investitori. Am avut săptămâna trecută mai multe discuţii şi trebuie să explicăm ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României pentru că apar îngrijorări de la faptul că opoziţia, socialiştii, readuc din nou în discuţie creşterea punctului de pensie cu 40%. Aş vrea să-i asigur atât pe investitori, cât şi agenţiile de rating, şi pe cei de pe piaţa de capital că acest Guvern nu va permite, şi domnul premier este aici, nu va permite modificarea punctului de pensie în acest an. Rămâne aşa cum am stabilit la rectificarea bugetară”, a declarat Florin Cîţu.

Unul dintre amendamentele adoptate de comisiile reunite este cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, prin urmare, rămâne în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea punctului de pensie cu 40%.

Care este explicația ministrului de Finanțe

„Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face în acest moment. Este mesajul şi de la domnul premier şi este şi mesajul pe care îl dau astăzi aici pentru că nu trebuie să avem aceste îngrijorări pe piaţa de capital. Garantăm că vom gestiona finanţele publice, şi acesta este un mesaj şi pentru domnul preşedinte, cu responsabilitate şi precauţie”, a mai explicat ministrul Finanțelor.

Bursa de Valori București a marcat momentul în care România devine efectiv Piață Emergentă printr-o deschidere oficială a ședinței de tranzacționare la care participă toți partenerii BVB, instituții ale statului, autorități de reglementare și parteneri institutionali, conform informării BVB.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piață de Frontieră la statutul de Piață Emergentă Secundară, decizia devenind efectivă din 21 septembrie 2020.