Cotația aurului își revine, după cea mai mare scădere începând din anii ’80

Publicat: 16 04. 2013, 11:13
Actualizat: 06 02. 2016, 17:16

Prețul unciei de aur și-a revenit ușor în tranzacțiile electronice derulate marți, după scăderea puternică înregistrată luni, de 9,3%, cel mai puternic declin pe parcursul unei zile începând cel puțin din anii ’80, potrivit portalului MarketWatch.

Uncia de aur cu livrare în iunie se afla în urcare cu 1,16%, la 1.376,9 dolari la deschiderea burselor europene, după ce luni a scăzut cu 9,3%, 140,3 dolari, la 1361,1 dolari pe uncie. Declinul procentual este cel mai mare pentru aur într-o singură ședință începând din februarie 1983, în timp ce scăderea în dolari este cea mai puternică din ianuarie 1980 și a doua ca mărime din istorie.

Grupul american CME, care deține principala bursă de metale din SUA, a decis luni să crească garanțiile financiare pentru tranzacții pe contracte futures pentru aur, argint și alte metale prețioase.

Declinul puternic al prețului aurului a afectat și cotațiile la bursă ale companiilor miniere.

Încrederea investitorilor în aur a fost afectată de reducerea prețului țintă de către unele grupuri bancare, precum și de vânzarea de către investitori a unor produse financiare legate de aur. Goldman Sachs a coborât săptămâna trecută prețul țintă pentru aur în acest an la 1.545 dolari pe uncie. Aurul a coborât sub acest nivel încă de vineri.

Unii analiști consideră că la declinul puternic au contribuit și temeri că marile bănci centrale ar putea vinde aur pentru a ajuta guvernele să-și reducă datoriile. Comisia Europeană a propus recent, într-un document preliminar ajuns în presă, ca banca centrală a Ciprului să vândă excesul rezervei de aur, pentru a obține circa 400 de milioane de euro.

Prețurile argintului și altor metale au înregistrat, de asemenea, scăderi luni, din cauza temerilor privind situația economiei globale, după date macroeconomice sub așteptări din China.

Marii producători de aur au înregistrat scăderi puternice pe bursă, ca urmare a evoluției cotației metalului.

Acțiunile Barrick Gold, cel mai mare producător din lume după vânzări, au scăzut cu 12%, potrivit Bloomberg.

Compania canadiană Gabriel Resources, care intenționează să dezvolte un proiect în România, a pierdut 29%, după ce un analist al firmei BMO Capital Markets a revizuit în scădere ratingul acordat titlurilor Gabriel, la „underperform”, echivalentul unei recomandări de vânzare.

Gabriel Resources este principalul acționar al Roșia Montantă Gold Corporation (RMGC), companie care dezvoltă proiectul minier Roșia Montană.

La Roșia Montană, județul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deține 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participație de 19,31% în RMGC. În spatele Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan.