Doi prieteni au construit împreună o afacere de 5 milioane de euro. Apoi unul dintre ei a început să fure

Publicat: 01 10. 2014, 18:01

Deși a studiat medicina, nu a profesat niciodată și a ales să își construiască o carieră în farma. Compania Berlin-Chemie, ajunsă ulterior lider pe piața de antidiabetice orale, intra în 1997 pe piața locală și, după șase ani în care a colindat la început orașele din Harghita, Covasna și Brașov și apoi pe cele din întreg Ardealul, a fost promovat ca director național de vânzări. A primit apoi o ofertă de la Ozone, divizia de retail de generice a grupului A&D Pharma, vândută ulterior Labormed, și a decis să accepte poziția de senior project manager pentru Europa de Sud-Est timp de aproape un an. Ulterior a încercat să aducă în România operațiunile companiei Beres, cel mai mare producător de medicamente fără prescripție din Ungaria.

Întâmplarea a făcut ca unul dintre furnizorii de produse farmeceutice pe care îi cunoștea să nu fie mulțumit de distribuitorul local. Îl cunoștea pe acel reprezentant al companiei și au pornit un business împreună. În patru ani, afacerea a ajuns de la zero la 5 milioane de euro din distribuție de produse de plasmă umană.

Probleme au apărut când asociatul a început să îl fure, iar în decembrie 2012 businessul dispărea de pe piață. „Când te asociezi cu cineva, fă bine și cunoaște foarte, foarte bine acel om. Dacă nu, verifică tot ceea ce face, nu se știe când asociatul va încerca să-și asume toate meritele și să arunce în curtea ta orice greșeală. Sunt foarte mulți oameni care pentru 100-200 de euro în plus fac orice și vorbim de sute de euro în plus la salarii de mii sau zeci de mii de euro”, spune antreprenorul, care a pornit ulterior o nouă afacere, de data asta alături de soția sa.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE PE BUSINESS MAGAZIN