Dr. Oetker a cumpărat un brand local de ingrediente pentru patiserie și deserturi și conservanți

Publicat: 20 04. 2015, 18:34

„În luna martie a acestui an compania Dr.Oetker România a cumpărat brandul Alex de la societatea românească Alex & Comp (…). Compania Alex & Comp este specializată în fabricarea și comercializarea ingredientelor pentru patiserie și deserturi, vopselurilor de ouă dar și conservanților având o experiență de 21 ani în acest domeniu. Produsele comercializate sub brandul Alex sunt prezente pe rafturile magazinelor din România dar și la export. Societatea este controlată în mod egal de Dan și Cătălin Alexandrescu și a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri pentru gama de produse deserturi de aproximativ 3,7 milioane euro, cu o creștere de aproximativ 21% față de 2012”, se arată într-un comunicat al Dr.Oetker.

Potrivit reprezentanților Dr.Oetker, compania intenționează să consolideze gama de produse sub marca Alex.

Compania germană Dr. Oetker activează în România din anul 1998 când a preluat firma Regal Corporation. Patru ani mai târziu a deschis și o unitate de producție lângă Curtea de Argeș, unde se produc majoritatea produselor comer­cializate pe plan local. Dr.Oetker a achiziționat în 2007 și Inedit Food din Cetățeni, județul Argeș, companie activă pe piața pro­duselor din soia. Din portofoliul com­paniei 230 produse din categoriile ingrediente pentru prăjituri, deserturi pudră, conservanți pentru legume și fructe, pizza & snack-uri congelate.