Financial Times: Băncile centrale se pregătesc să respingă argumentele investitorilor în sensul reducerii dobânzilor

Publicat: 12 12. 2023, 07:30

Băncile centrale din Uniunea Europeană, din SUA și Marea Britanie se pregătesc să respingă predicțiile investitorilor privind rapiditatea reducerii dobânzilor de referință, tema urmând să fie abordată la ultimele reuniuni de anul acesta, pe fondul datelor solide privind locurile de muncă, notează cotidianul Financial Times.

Investitorii mizează pe faptul că decidenții din Statele Unite, din zona euro și din Marea Britanie vor începe relaxarea politicilor monetare în primele luni din 2024, pentru a facilita condițiile financiare în mediile de afaceri, în contextul scăderii inflației.

Dar aceste așteptări vor fi testate în următoarele zile, la reuniunile Rezervei Federale din SUA, Băncii Centrale Europene (BCE) și Băncii Angliei. Cele trei instituții au semnalat că așteaptă dovezi mai clare privind impactul negativ asupra piețelor muncii înainte de a dispune diminuarea dobânzilor.

”Nu pot declara victoria asupra inflației, iar datele actuale sunt, de fapt, utile pentru respingerea mesajelor piețelor. Vor fi foarte reticenți în a oferi undă verde piețelor”, afirmă James Knightley, economist-șef la nivel internațional în cadrul grupului bancar ING, citat de cotidianul Financial Times.

Rezerva Federală (Fed), instituția bancară centrală din SUA, care se va reuni săptămâna aceasta înainte de ședința BCE și a Băncii Angliei, se confruntă cu o misiune provocatoare, în contextul speculațiilor investitorilor privind inversarea direcției și începerea reducerii costurilor de împrumut în prima perioadă a anului 2024, mai devreme decât au sugerat oficialii că ar fi necesar pentru readucerea inflației la ținta de 2%.

Piața muncii își menține reziliența, iar evoluțiile inflației sunt încă neclare

Președintele Fed, Jerome Powell, a încercat să tempereze așteptările, subliniind că ar fi ”prematur” să spună că dobânzile au atins vârful sau să fie prefigurați parametrii de reducere a costurilor de creditare.

Iar recentele date economice confirmă argumentația: cifrele publicate vineri au arătat că piața muncii din SUA rămâne mai rezilientă decât așteptările, șomajul scăzând la 3,7%, pe fondul creșterilor salariale solide.

”Piețele muncii au performanțe peste așteptări, ținând cont de efectele dobânzilor”, afirmă Holger Schmieding, economist-șef la grupul Berenberg.

La rândul său, James Knightley notează că datele inflației probabil vor alimenta poziția Fed că nu este iminentă modificarea politicii monetare.

Reuniunile Băncii Centrale Europene și Băncii Angliei sunt programate joi, iar membrii celor două instituții vor să conteste, de asemenea, așteptările piețelor financiare privind reducerea dobânzilor, urmând să ofere tot argumente referitoare la reziliența piețelor muncii.

”Eu aș anticipa că Banca Centrală Europeană va vrea să vadă dovezi că majorările salariale sunt compatibile cu scăderea inflației la 2% și cu absorbirea în limitele profiturilor a costurilor mai mari de muncă înainte de a decide reduceri ale dobânzilor”, afirmă Katharine Neiss, fost oficial în cadrul Băncii Angliei, în prezent economist la grupul PGIM Fixed Income.

Foto: Profimedia

Citește și:

Bloomberg: Zona euro s-ar putea confrunta cu prima recesiune post-pandemie, pe fondul încetinirii activităților economice