Fornetti, investigată de Concurență, se obligă să nu mai controleze prețul de revânzare a produselor

Publicat: 14 08. 2012, 13:53
Actualizat: 06 08. 2014, 01:50

Lanțul de patiserii Fornetti România va aduce modificări contractelor de franciză în vigoare, pentru ca fiecare beneficiar de franciză să poată stabili liber prețul de revânzare a produselor, acesta fiind unul din angajamentele asumate de companie într-o investigație a Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței a supus dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Fornetti România, implicată într-o investigație privind posibila încălcare a legii concurenței pe piața producției și comercializării produselor de patiserie și panificație.

„Prin angajamentele propuse, părțile implicate urmăresc înlăturarea îngrijorărilor concurențiale ce au condus, în 2010, la declanșarea investigației privind o posibilă înțelegere între Fornetti România și beneficiarii francizei Fornetti de a comercializa produsele de patiserie și panificație finite tip Fornetti la un preț stabilit, fără a ține cont de specificul cererii la un moment dat și de evoluția generală a pieței”, se arată într-un comunicat al Consiuliului Concurenței.

Astfel, Fornetti se angajează să modifice contractul de franciză în vigoare pe parcursul anului 2012 prin acte adiționale pentru beneficiarii existenți în sistemul de franciză, precum și să efectueze o nouă revizie a contractului de franciză pentru benficiarii viitori semnatari de contracte de franciză.

În acest sens, compania va recomanda doar un preț maximal de revânzare a produselor. Până acum fiecare beneficiar de franciză primea etichetele pretipărite de companie cu un preț stabilit de aceasta.

Totodată, Fornetti va elimina orice mecanism de verificare sau control a prețurilor, urmând să fie realizată doar o monitorizare internă, fără ca aceasta să aibă un caracter contractual, bilateral sau sancționator și fără a altera în vreun fel relația contractuală cu beneficiarii.

Un alt angajament asumat de companie se referă la clauzele contractuale care limitează activitatea francizatului prin comercializarea de produse dintr-un domeniu de activitate identic sau asemănător. Prin contract beneficiarul de franciză Fornetti nu avea voie să activeze în aceste activități în timpul derularii contractului și ulterior încetării acestuia pe o perioadă de 2 ani. Perioada de timp a fost redusă la un an.

După analiza observațiilor formulate de către terți, Consiliul Concurenței poate solicita părților modificarea propunerilor și poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

Angajamentele sunt monitorizate pe o perioadă stabilită prin decizie a Consiliului Concurenței, iar în cazul neîndeplinirii acestora,compania poate fi sancționată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Pe parcursul procedurii Consiliul Concurenței poate redeschide la cerere sau din oficiu investigația, dacă se constată anumite nereguli.