INFOGRAFIC: Ce nu știai despre aur. Câte tone de metal prețios au fost exploatate până acum în întreaga lume

Publicat: 21 09. 2012, 11:02
Actualizat: 21 03. 2019, 02:49

La nivel mondial, până în momentul de față, au fost exploatate 167.000 de tone de aur, cantitate cu care se pot umple doar 120 de containere de dimensiune standard, informează Business Insider, citând date făcute publice de către reprezentanții fondului de investiții Trustable Gold.

De asemenea, cea mai mare navă comercială din lume ar putea să depoziteze de trei ori greutatea totală a aurului extras până în momentul de față, iar valoarea totală a aurului disponibil este egală cu jumătate din datoria publică a Statelor Unite ale Americii (SUA), aproximativ 15.000 de miliarde de dolari în anul 2011.

Potrivit aceleiași surse, cinci grame de aur pot fi extrase dintr-o rocă cu o greutate de 1.000 de tone.

Cei de la Tristable Gold explică și că dacă am avea la dispoziție tot aurul din lume am putea să acoperim întreaga suprafață a Elveției cu o foiță de aur cu o grosime de 100 de nanometri sau am putea acoperi de două ori suprafața statului american New Jersey, al patrulea cel mai mare din SUA.

Folosind 60 de tone de aur am putea realiza și un cablu destul de lung care ar putea să ajungă de pe Pământ până la Soare.

Rezervă de 4.000 de tone de aur în 2011

Anul trecut, rezerva de aur a fost de 4.000 de tone, dintre care 1.600 de tone au provenit din aur retopit și 2.800 de tone au provenit din exploatarea zăcămintelor. De asemenea, anual acest metal prețios este folosit în realizarea bijuteriilor, pentru investiții și în domeniul tehnologiilor.

Infografic: Ce nu știai despre aur (Click pentru a mări)

FOTO: Business Insider

Într-un singur an 1.960 de tone de aur sunt folosite pentru realizarea bijuteriilor, echivalentul necesar pentru fabricarea a circa 26 de milioane de ceasuri din aur. Alte 1.640 de tone de aur sunt investite anual, cantitate echivalentă cu circa 50 de milioane de monede realizate din acest metal prețios.

În domeniul tehnologiilor sunt folosite, de asemenea, anual 460 de tone de aur, dintre care 10% sunt utilizate în cabinetele medicilor dentiști. Din această cantitate de metal prețios se pot realiza circa 25 de milioane de coroane dentare și de plombe.