Investiție într-un centru comercial pe terenul fabricii Prodplast din zona Obor din București

Publicat: 20 08. 2012, 17:56
Actualizat: 28 09. 2018, 23:12

Firma Prodplast Imobiliare, controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru și SIF Oltenia, se va diviza, urmând ca unul din cele două terenuri deținute de societate să fie transferat unei firme rezultate din operațiune, pentru dezvoltarea unui centru comercial, în zona Obor din București.

Acționarii și-au dat acordul de principiu luni, într-o AGA, la care prezența a fost de 92%.

„Sunt încă discuții avansate cu un posibil partener (pentru dezvoltarea centrului comercial, n.r.) și nu putem anunța nimic până nu batem palma”, a declarat pentru MEDIAFAX, Tudor Ciurezu, președintele Consiliului de Administrație al Prodplast Imobiliare. El este totodată și președinte CA și director general al SIF Oltenia, care are 32% din acțiunile Prodplast Imobiliare.

Terenul care urmează să fie transferat este amplasat în București, pe strada Ziduri Moși, în zona Pieței Obor, pe fostul amplasament al fabricii de mase plastice Prodplast, care ar urma să fie relocată.

„Luând în considerație tendința de dezvoltare a pieței imobiliare și a valorii pe piață a terenurilor amplasate în zona Pieței Obor, că activitatea de dezvoltare imobiliară implică alocarea de resurse umane și capacitate de management specializate și acte decizionale eficiente, și scopul acționarilor de a maximiza valoarea activelor imobilizate în interesul acestora, s-a identificat ca benefică soluția demarării dezvoltării proiectului imobiliar pe terenul localizat la adresa din strada Ziduri Moși, printr-o operațiune de desprindere a acestui activ, cu repartizarea corespunzătoare de elemente patrimoniale”, se arată într-o notă a firmei.

În document se menționează că administratorii firmei au căutat cele mai potrivite soluții de începere a proiectului imobiliar cu profil comercial, care ar urma să fie dezvoltat într-o primă etapă pe o suprafață de circa un hectar din terenul de aproximativ 4 hectare, inclusiv privind identificarea surselor de finanțare.

„În acest sens, au fost contactate diverse echipe de specialiști în domeniu, respectiv Chapman Taylor (firmă de arhitectură, n.r.), DP Global Services (firmă imobiliară deținută de omul de afaceri Dinu Patriciu, n.r.), agenți și consultanți imobiliari, pentru a se ajunge la definirea/conturarea unui concept de dezvoltare potrivit zonei și dimensiunii terenului avut în vedere. Pe baza conceptelor elaborate – în urma consultărilor cu aceștia – s-a concluzionat ca un cadru de negociere adecvat va fi dat de separarea activului din Ziduri Moși într-o companie nouă”, precizează sursa citată.

Operațiunea juridică propusă se realizează în forma legală a unei desprinderi în interesul acționarilor, respectiv prin transferul unei părți din patrimoniul Prodplast Imobiliare (activele aferente activității de dezvoltare imobiliară a proiectului, împreună cu pasivul aferent) și transmiterea acestei părți către o nouă societate comercială pe acțiuni care va fi înființată în acest scop.

Acționarii Prodplast au decis în 2008 divizarea producătorului de mase plastice în două firme, dintre care una cu activități imobiliare, care deține terenurile și clădirile din București, evaluate 206,3 milioane lei la acel moment.

În afara terenului din zona Obor, Prodplast Imobiliare mai deține un teren în Tunari, județul Ilfov, de circa 3 hectare.

Omul de afaceri Florin Pogonaru este acționar indirect al Prodplast Imobiliare, prin mai multe firme.