Isărescu: Bucureștiul poate intra și mâine în zona euro, dar trebuie să intre toată România

Publicat: 20 02. 2014, 14:20
Actualizat: 09 02. 2016, 13:16

„Intrarea într-un bloc monetar înseamnă nu numai alt nivel de dezvoltare, ci și de omogenitate a economiei, a societății, care se atinge mai greu într-o economie mai mare. Într-o țară baltică, unde populația o găsești în capitală și încă vreo două orașe, concentrația este foarte mare. Dacă am lua zona Bucureștiului și Ilfovului, au un nivel de dezvoltare similar cu zona Lisabona sau Berlin. Bucureștiul s-ar putea integra foarte repede în zona euro, dar la 30 de kilometri de București se află acest loc minunat care se numește Las Fierbinți, dar la peste 100 de kilometri de București se găsesc locuri mai puțin plăcute și trebuie să intre și ele în zona euro, nu numai Bucureștiul”, a declarat Isărescu, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București la împlinirea a 150 de ani de educație superioară modernă.

El a arătat că aderarea la zona euro este o decizie politică importantă și a apreciat consensul politic în privința unei orizont de aderare al președintelui și premierului, care au indicat anul 2018.

„România este aproape singura dintre cele cinci țări post-comuniste care nu au aderat încă unde, din punct de vedere politic, atât președintele, cât și premierul au spus că ar fi bine să aderăm în 2018. E bine că avem un consens politic, dar trebuie să fim atenți și la putința noastră de a face acest lucru”, a spus Isărescu.

El susține că ar fi propice pentru intrarea în zona euro o perioadă de acalmie politică din perspectiva ciclului electoral, un astfel de interval fiind anii 2021-2023.

Guvernatorul spune că România va fi pregătită teoretic în vara acestui an să intre în anticamera zonei euro (ERM II) din punct de vedere al criteriilor de la Maastricht, după ce va îndeplini și indicatorul inflației, însă trebuie avut în vedere faptul că aceste criterii nu mai sunt suficiente, întrucât a apărut o schimbare de abordare în privința raportului costuri/beneficii.

Guvernul a anunțat, săptămâna trecută, că România îndeplinește în acest an toate criteriile de aderare la Zona Euro, precum inflația, rata dobânzii la obligațiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB și datorie publică sub 60% din PIB, fiind în grafic în ce privește creșterea convergenței reale.

„România îndeplinește în 2014 toate criteriile de aderare la Zona Euro: rata inflației, rata dobânzii la obligațiuni, stabilitate curs de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB și datorie publică sub 60% din PIB. Suntem în grafic în ceea ce privește creșterea convergenței reale. Ținta EURO – 2019”, se arată în prezentarea Guvernului privind „Rezultatele economice în anul 2013 – Țintele pentru 2014-2015”.

La sfârșitul anului trecut, premierul Victor Ponta a declarat că obiectivele simbolice ale României trebuie corelate cu date simbolice, astfel că anul 2018, când se împlinește centenarul Marii Uniri de la 1918, ar fi potrivit pentru aderarea României la moneda euro.