Leul, la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni

Publicat: 11 07. 2013, 13:28

Moneda națională s-a apreciat în prima parte a zilei, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 0,71 bani mai redus, de 4,4298 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni.

În sesiunea precedentă, euro a fost cotat la 4,4369 lei.
Leul s-a apreciat semnificativ în raport cu dolarul american, cursul de referință coborând cu 6,78 bani, la 3,3950 lei/euro. În sesiunea de miercuri, cursul a fost de 3,4628 lei/dolar și a reprezentat cel mai ridicat nivel începând cu 12 decembrie.

Leul a câștigat teren și în raport cu francul elvețian, cursul de schimb fiind de 3,5733 lei/frans, în scădere de la 3,5728 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

La deschidere, euro a fost cotat în jurul nivelului de 4,4350 lei/euro, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când băncile schimbau euro la 4,4330 – 4,4345 lei.
Primele transferuri au dus cursul până la un minim de 4,41 lei/euro, aprecierea fiind determinată de afirmația președintelui Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, că economia americană va avea nevoie în continuare de stimuli.

Ulterior, cotațiile au revenit peste 4,42 lei/euro, în linie cu evoluția valutelor din regiune.
Dobânzile practicate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât de la 3,94 – 4,44% la 3,35 – 3,85%. Randamentele pentru plasamentele la o săptămână se plasează la 3,42 – 3,92%.