Lovitura pentru băncile din România, pregătită de Guvern. Tudose: „O să public niște date, chit că o pățesc, să înțeleagă românii că ne fură”

Publicat: 10 08. 2017, 08:25

Mihai Tudose a comentat că unele instituții bancare au dat dovadă de „o imaginație debordantă de a-și extenaliza profiturile” și le-a transmis că „a început cu vorba bună, să înțeleagă că perioada romantică a trecut”. Nemulțumirea lui Tudose este legată de faptul că, din calculele fiscale, reiese că băncile au profituri mici sau deloc, folosindu-se de deducerile pentru creanțele înstrăinate. 

„Pe ușa lor scrie Bancă, nu Crucea Roșie. (…) Nu mai merge. Domnul ministru de Finanțe a avut o discuție cu ei, eu am spus și public că mai suntem răbdători un pic, dar a se înțelege răbdători la nivel de săptămână. Să își regândească strategia lor în România. (…) Chit că e secretul bancar,  eu o să îmi asum la un moment dat o să public niște date. Repet, știu că o pățesc, dar o s-o fac. Ca să înțeleagă românii că, dacă lucrează cu banca aia, d-aia ne fură. Și că avem, din 40 de bănci, 20 bune, 19 care își revin și una care continuă să înțeleagă că e mai bună și mai deșteaptă decât noi, românii. Să vedem, că poate nu e așa. Nu știu cât mă deranjează că ne iau banii, dar parcă prea mă deranjează mai tare că ne consideră naivi că nu ne dăm seama ce fac”, a spus premierul la Antena 3. 

Declarațiile premierului vin în contextul în care Guvernul intenționează să limiteze la 30% valoarea deductibilă a creanțelor înstrăinate, valoare deductibilă la calculul impozitului pe profit. 

„În situația în care, din analizele efectuate asupra modalității de stabilire a impozitului pe profit s-au evidențiat efecte fiscale importante generate de înstrăinarea creanțelor, mai ales în sectorul bancar, se impune revizuirea regimului fiscal aplicabil acestor cheltuieli în sensul limitării valorii deductibile a acestora la stabilirea rezultatului fiscal. În prezent, potrivit pct. 13 lit.i) din Normele metodologice date în aplicarea Titlului II din Codul fiscal, cheltuielile reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate, potrivit legii, sunt integral deductibile la calculul rezultatului fiscal, indiferent de nivelul veniturilor înregistrate din înstrăinarea creanțelor respective.  Prin urmare, având în vedere amploarea fenomenului de cesionare a creanțelor, în special a celor din domeniul bancar, precum și faptul că acestea sunt înstrăinate pentru sume infime raportate la valoarea creanțelor/împrumuturilor, valoare considerată cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, în vederea diminuării impactului fiscal asupra bazei de impozitare, se impune limitarea deducerii acestor cheltuieli, în limita unui plafon de 30% din valoarea creanțelor înstrăinate la care se adaugă valoarea venitului realizat din înstrăinarea acestora”, se arată în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență, ințiată de Ministerul de Finanțe. 

Recent, Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat că 31 dintre cele 46 de bănci din România sunt pe pierdere și doar 15 bănci au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani. „Este vorba de tot felul de ope­rațiuni așa-numite de optimi­za­re fiscală. Băncile se împru­mu­tă la banca-mamă, la do­bânzi de 19%, de exemplu. În intervalul acestor 5 ani s-au împrumutat la banca-mamă și, ulterior, au plasat credite pe piața românească la o dobândă mult mai mică. Este evident că, astfel, ieși în pierdere”, a declarat Mișa.