Cum au reacționat doi turiști din Suedia, după ce au mâncat mici pentru prima dată, într-un restaurant din București: „Michi, miși cu muștar! Au gust de…”

Publicat: 01 09. 2022, 10:19
SURSA FOTO: Youtube

Doi tineri din Suedia au ajuns recent în România, țara cu numărul 89 pe lista lor cu 100 de destinații turistice, până la sfârșitul acestui an. Pe vlogul lor de călătorii, Oskar și Dan au împărtășit experiența din țara cu „ținutul lui Dracula”.

Suedezii Oskar și Dan au ajuns pentru prima dată în București în urmă cu o săptămână, unde au petrecut două zile, și au vrut, așa cum fac în fiecare țară vizitată, să guste preparate tradiționale.

În România li s-au recomandat micii, doar că, fiind vegani, au fost nevoiți să găsească un restaurant care îi prepară fără carne, potrivit Ziare.com.

Așa cum se poate vedea pe vlogul lui, ei se așează la un restaurant vegan din București și caută pe Google preparate tradiționale românești și, după ce au trecut de zacuscă, salată de vinete, mămăligă, ciorbă, mici, cârnați s-au oprit la mici, însă au avut probleme cu pronunția. Prima dată au cerut „michi”, apoi „miși”, până să ajungă la „mici”, iar într-un final au comandat burgeri și mici vegani, cei din urmă fiind, evident, însoțiți de muștar.

„Cu muștar, interesant. Doamne, e așa bun, are gust de carne pe grătar, o aromă foarte bună, puțin afumat, condimente, mmm”, spune unul dintre suedezi în timp ce mănâncă.

Caracteristici comune ale țărilor ex-comuniste

Suedezii au mers și în Centrul Vechi al Capitalei, spunând că nu le vine să creadă că Brașov și București sunt în aceeași țară, cei doi vizitând și ținutul Contelui Dracula cu câteva zile în urmă.

Când au ajuns în zona fântânilor din Piața Unirii, ei au tras concluzia că este foarte vizibil că România a fost o țară comunistă și că toate țările care au trecut prin acest regim au:

  • O fântână gigantică
  • Un bulevard gigantic care duce la fântâna gigantică
  • O clădire impozantă la sfârșitul bulevardului (Casa Poporului)
  • Clădiri dărăpănate în jur
  • Reclame uriașe ale brandurilor internaționale pe acele clădiri

Cu toate acestea, admit că fântânile din Piața Unirii sunt „impresionante”. În plus, despre Palatul Parlamentului au spus că arată „ca un hotel de lux” și că nu au văzut asta – evident – în nicio altă țară, arată sursa citată.

„Nu cred că am fost în nicio altă țară în care are atât de multe steaguri cu tricolorul ca România”, au mai spus cei doi.

În Parcul Cișmigiu ei au făcut o glumă pe seama lucrărilor de amenajare, spunând că „se pare că e atât de cald azi încât toată apa din lac s-a evaporat”.