MOMENT DIFICIL. Piețele financiare din Asia și Europa, lovite de pericolul unui val doi de COVID-19

Publicat: 24 06. 2020, 16:05
Actualizat: 24 06. 2020, 16:06
Bursele, tulburate de frica unui val doi de coronavirus

Temerile legate de apariția unui val doi al pandemiei de coronavirus au lăsat urme pe evoluția burselor din Asia și din Europa în ultimele 24 de ore. 

Bursele asiatice s-au aflat sub presiune miercuri, după ce veștile legate de noilor infecții cu coronavirus au adus noi motive de pesimism. Kyle Rodda, analist de piață la IG Markets, a declarat, potrivit Reuters, că semnalele de pe Wall Street au declanșat un „început dificil” pentru piețele asiatice.

„Există o preocupare în ce privește virusul și escaladarea unui al doilea val de infectări. Piața se agață de o recuperare cât de mult poate”, a spus analistul financiar.

Bursele europene, pe roșu

Bursele europene au scăzut miercuri, investitorii manifestând precauție ca urmare a creşterii numărului de cazuri de coronavirus la nivel global şi temerilor legate de un al doilea val al pandemiei.

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut cu 1,5%, antrenat de sectoarele sensibile din punct de vedere economic, cum ar fi călătoriile şi timpul liber, producătorii auto şi băncile.

Mai multe state central și sud americane au raportat creşteri record ale infecţiilor cu COVID-19, pe fondul eliminării parțiale a restricţiilor. Numărul de decese din Brazilia, Mexic și celelalte state sud-americane a depășit cumulat cifra de 100 de mii.

Miercuri indicele DAX din Germania a scăzut cu 1,9%, iar indicele britanic FTSE 100 înregistra un minus de 2,11%, scădere mai mare decât a indicelui Cac 40 din Paris – 1,57%.

Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,07%, în urma aprecierii yenului faţă de dolar, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 22.534,32 puncte, în scădere cu 14,73 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.