Negrițoiu: Nu știu dacă o să trăim din pensiile private sau nu, dar este bine să ai banii acolo

Publicat: 23 09. 2014, 13:19
Actualizat: 11 02. 2016, 22:40

„Sistemul de pensii private este un instrument pe care l-am câștigat, pe care îl avem, pe care e bine să-l promovăm și care ar trebui să aibă și un efect cultural. Cam toate piețele pe care le reglementăm noi (Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF) au legătură cu modelul cultural, cu educația financiară, cu ceea ce trebuie să facem noi pentru noi înșine, inclusiv să ne punem niște bani pentru bătrânețe. Nu știu dacă o să trăim din pensiile private sau nu, dar e bine să-i ai acolo (banii – n.r)”, a afirmat marți Negrițoiu la Forbes CEE Forum.

Întrebat dacă România ar trebui să urmeze modelul polonez de naționalizare a pensiilor private, el a apreciat că sistemul ar trebui să rămână neschimbat, întrucât România nu-și permite cheltuielile Poloniei, cu o economie mai dezvoltată, și ar trebui să se limiteze la a importa doar aspectele bune din modelul polonez.

„Cred că cel mai important lucru pentru România este să le salveze așa cum sunt și acesta este principalul nostru obiectiv, să convingem politicul că sistemul merită, este bun și este safe (sigur – n.r.). Și când ne uităm la politica de investiții avem în vedere tot acest efect de bumerang, să nu cumva să o liberalizăm prea mult și să aibe percepția că oamenii își pierd banii”, a spus Negrițoiu.

Șeful ASF consideră că dimenisunea pensiilor private nu este de natură să schimbe fundamental resursele pentru bugetul României, iar discuțiile la nivel politic vizează ca sistemul să fie sigur și să-i protejeze pe contribuabili.

„Poate Polonia își permite să cheltuie mai mulți bani, dar a avut o economie mai solidă, nu a trecut prin criză, își permite să facă câteodată lucruri extravagante, însă România nu este în această poziție și cel mai bine ar fi să le menținem așa”, a punctat Negrițoiu.

El a precizat totodată că nu există discuții despre înghețarea nivelului contribuțiilor la pilonul pensiilor private obligatorii, ajuns la 4,5% și care ar trebui să atingă 6% în 2016.

„Nici discuții despre înghețarea contribuției nu sunt, noi suntem între 4,5% și 6%, care este maximul. Chiar dacă ne oprim aici și ajungem la 5% în loc de 6% sau se întâmplă într-un ritm mai lent nu este o tragedie. Cred că am ajuns la o masă critică în acest business”, a conchis șeful ASF.