Obiectivul șefilor Antifraudă, trasat de Ministrul Finanțelor: Au fost numiți temporar. Pleacă dacă nu îl realizează

Publicat: 28 11. 2013, 13:12
Actualizat: 28 11. 2013, 13:12

Ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, a declarat la Comisiile reunite de buget-finanțe că obiectivul șefilor numiți la Departamentul Antifraudă este să aducă în șase luni între 800 de milioane de euro și 1 miliard de euro, fiind numiți temporar cu contracte de management.

„Angajamentul nostru e ca noua structură (Antifraudă, n.r.) care va începe acțiunile sper eu începând de mâine sau poimâine, pentru că s-a pus pe picioare, să aducă în primele șase luni de zile cel puțin 800 de milioane – 1 miliard de euro la bugetul de stat. Acesta este obiectivul lor, șefii de acum care au fost numiți temporar pleacă dacă nu realizează acest obiectiv”, a susținut Chițoiu, potrivit Mediafax.

El a precizat că este vorba despre contracte de management și de mandat în cazul șefilor numiți la Departamentul Antifraudă.

De asemenea, el a menționat că intenționează să promoveze un act normativ care să stabilească salarizarea acestora în funcție de performanță, respectiv în funcție de sumele încasate nu de sumele stabilite, ci de „prejudicii recuperate operativ”.

Chițoiu a susținut că prin reducerea TVA la pâine au fost înregistrate primele rezultate centralizate de la instituțiile de control, mai puțin din cifrele ANAF, care se afla în reorganizare, care arată o reducere a evaziunii fiscale în prima lună cu 10-12%.

Ministrul a precizat că în urmă cu un an de zile a luat o serie de angajamente, inclusiv legate de reorganizarea ANAF și înființarea Direcției Antifraudă, pe care în cea mai mare parte le-a realizat.

Chițoiu a menționat că în luna octombrie a fost înregistrată o creștere a veniturilor cu 7,38% față de luna similară a anului trecut, precum și o depășire cu 2,36% a sumelor prevăzute în programul de colectare pentru acest an.

De asemenea, el a susținut că din reorganizarea ANAF și din rezultatele care vor fi obținute de structura antifraudă veniturile bugetare din reducerea evaziunii vor crește între 0,5-1% ca pondere în PIB.