Omul de afaceri Ion Rădulea anunță lansarea unei noi faze din proiectul imobiliar Sema Parc

Publicat: 19 11. 2014, 16:04

„Grupul Sema Parc lansează Sema New Project, dezvoltarea etapei intermediare Office 3 și Office 4, un nou proiect de anvergură, capabil să redefinească imaginea Bucureștiului de capitală europeană, printr-o viziune îndrăzneața și inovatoare”, se arată într-un anunț al Sema Park.

Sema Parc este dezvoltat pe amplasamentul fostei fabrici Semănătoarea pe Splaiul Independenței, care a fost relocată. Proiectul, anunțat încă din 2006, era prevăzut să fie dezvoltat pe o perioadă de 15 ani și să cuprindă un parc de afaceri, o zonă rezidențială cu circa 1.320 de unități locative, o zonă comercială de tip „shopping village”, un hotel, dar și clădiri destinate serviciilor sociale – școală, spital.

Platforma are un teren de 40 de hectare, iar prima fază a fost finalizată în 2007 cuprinzând două clădiri de birouri de 50.000 de metri pătrați, cumpărată în 2006 de fondul de investiții Europolis (actualul CA Immo) pentru 90 de milioane de euro.

A doua fază a proiectului era compusă inițial din patru clădiri de birouri și o parte din spații rezidențiale. În anul 2009, Rădulea declara pentru MEDIAFAX că a investit 30 de milioane de euro pentru faza a doua a proiectului imobiliar dintr-un total de 140 milioane de euro, prevăzuți pentru perioada 2009-2011, iar că pentru restul fondurilor încearcă să găsească soluții de finanțare. De atunci, compania nu mai comunicat nimic legat de proiect.

Investiția în proiectul Sema Parc era estimată la acea dată la 1,7 miliarde euro, însă continuarea proiectului a fost oprită din cauza lipsei de finanțare.

Rădulea este acționar direct și indirect la firma Sema Parc, care administrează și parcul industrial cu același nume, după concesiunea pe o perioadă de 30 de ani a unei suprafețe de teren de 325.906 mp împreună cu clădirile situate pe acesta în suprafață de 82.896 mp. Societatea de administrare a obținut acordul autorităților pentru înființarea unui parc industrial pe fosta platforma Semănătoarea, pe o suprafață de 16,5 hectare de teren.