Pentru câți ani mai are România rezerve de gaze și petrol. Situația este îngrijorătoare

Publicat: 14 09. 2016, 18:03

„Gradul de epuizare la resursele de petrol este de 90%. Mai avem posibilitatea de a produce hidrocarburi în România doar pentru o perioadă limitată, respectiv 12 ani la țiței și 9 ani la gaze naturale. Atât ne mai ajung rezervele dovedite din zona de onshore (pe uscat — n.r.), fără a mai investi”, a mai spus Stratan.

Prețul petrolului ce a scăzut în ultimii doi ani a pus o presiune foarte mare pe investițiile din domeniul petrolier.

„Foarte multe investiții au fost anulate anul trecut și anul acesta și se va vedea acest lucru în nivelul producției care va continua să scadă. Statul recunoaște acest lucru, iar, dacă până acum România era o țară sigură din punct de vedere energetic, va trebui sa importe cantități din ce in ce mai mari. Deci, în loc să subvenționăm piața din România, vom subvenționa industriile din alte țări. Fără aceste stimulente, industria autohtonă e sortită pieirii într-un interval cât mai scurt” a afirmat președintele ROPEPCA, scrie B1.

În ultima vreme au crescut foarte mult importurile de gaze din afară datorită scăderii prețurilor acestora. Importurile crescând în ultima perioadă cu până la  400% față de anul trecut.

„Costul de producție în România este destul de mare, undeva între 16 și 18 dolari pe baril la țiței, deci nu putem scădea prețul final. În același timp, să nu uităm că Gazprom produce o cantitate egală cu întreaga producție a României de țiței și gaze în maximum zece sonde din Siberia, deci costurile de operare pot fi ținute sub control”, a arătat Stratan.