Pentru Tarom, 2013 a fost un an bun. În ce situație este acum compania aeriană

Publicat: 14 07. 2014, 11:38
Actualizat: 04 02. 2019, 13:32

În 2012, compania a înregistrat pierderi de 230,6 milioane lei și o cifră de afaceri netă de 1,048 miliarde lei.

Compania a încheiat anul 2013, din punct de vedere financiar, cu o reducere a pierderilor de 44 % (100 milioane lei), față de anul anterior, și cu 30% (56 milioane lei) față de cifra raportată în bugetul aprobat pentru anul trecut. Comparativ cu estimarea din planul de management (-143 milioane lei), rezultatul a fost mai bun cu 9% (13 milioane lei), se arată într-un comunicat al companiei.

„Tarom depune eforturi mari pentru a îndeplini principalul obiectiv al companiei, acela de a rentabiliza activitatea companiei, pe fondul unei competiții extrem de dure atât din partea segmentului low-cost, cât și din partea competitorilor de linie. Rezultatele noastre financiare s-au îmbunătățit considerabil și acest lucru ne motivează și ne face încrezători că vom îndeplini obiectele comerciale și financiare pe care ni le-am propus. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pasagerilor, ne-am diversificat serviciile la bord, am îmbunătățit orarul de zbor cu rute și frecvențe noi”, a declarat în comunicat directorul executiv al Tarom, Christian Heinzmann.

Începând cu anul trecut, Tarom a adaugat 10 destinații cu plecare din România: București-Praga, Cluj-Praga, București-Geneva, București-Stockholm, București-Moscova, Iași – Bologna, Iași-Milano (Bergamo), Iași – Torino și Iași – Tel Aviv.

Compania Națională de Transporturi Aeriene a României a fost înființată în 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Tarom operează peste 50 de destinații proprii și deservite de partenerii code share.

Flota companiei cuprinde 24 aeronave, Airbus, Boeing și ATR.