Proiect imobiliar de 40 milioane de euro pe terenul fostei fabrici de bere Grivița din București

Publicat: 14 04. 2014, 14:18
Actualizat: 02 02. 2019, 08:35

„Compania cu acționariat românesc, Kiseleff Development, care a achiziționat de curând terenul unde a funcționat fabrica de bere Grivița, va demara în această perioadă lucrările de demolare și curățare a zonei pentru a face loc unui nou proiect imobiliar care va conserva o parte din clădirile istorice aflate pe acest teren”, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.

Producătorul de bere Heineken, în portofoliul căruia se afla fabrica Grivița, a vândut la sfârșitul anului trecut terenul de 2,7 hectare din vecinătatea pasajului Basarab către firma Kiseleff Development, deținută de omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, iar o parte din acest lot a ajuns în portofoliul germanilor de la Kaufland.

Ansamblul imobiliar care urmează să fie dezvoltat constă într-un proiect de birouri clasă A, un centru comercial, precum și o piațetă și spații verzi. Trei dintre clădirile existente – orzăria, mălțăria și pavilionul administrativ – vor fi conservate și vor păstra arhitectura originală. În aceste trei construcții va funcționa o zonă de entertainment cu cafenele, terase, restaurante și o berărie.

Odată cu demararea lucrărilor de demolare, întreaga zonă, unde nu se mai desfășoară activități de nouă ani, va fi curățată.

„Investiția pentru ridicarea noului proiect se ridică la 40 de milioane euro. Prin proiectul nostru ne propunem să valorificăm potențialul imobiliar al terenului și, în același timp, să redăm bucureștenilor un loc istoric prin conservarea unor clădiri cu valoare de patrimoniu”, a declarat Ionuț Dumitrescu, managing director Element Development, firma care se ocupă de dezvoltarea proiectului.

Proiectul va fi livrat în trei faze, inițial fiind demarate lucrările pentru reabilitarea clădirilor istorice, urmând construcția clădirii de birouri și a centrului comercial. Odată finalizat proiectul imobiliar, se estimează că acesta va crea câteva sute de locuri de muncă .

Element Development a fost înființată de Ionuț Dumitrescu, fondator al firmei de consultanță imobiliară Eurisko, actualul CBRE România.

Dumitrescu s-a axat după vânzarea Eurisko către CBRE pe dezvoltarea imobiliară prin achiziția de terenuri, construcția și vânzarea proiectelor. Un astfel de proiect este HQ Victoriei, o clădire de birouri de 9.000 mp, finalizată în 2009 în zona Piața Victoriei și care în 2012 a fost vândută către fondul de investiții Zeus Capital.