Statul schimbă regimul fiscal al activităților sportive. Cum se vor aplica taxele și CAS la sportivi

Publicat: 27 03. 2018, 19:02

Referitor la impozitul pe venit, proiectul îi vizează pe contribuabilii care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă încheiate conform Legii nr. 69/2000, Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare, stabilind că aceștia „datorează impozit pe venit, impozitul fiind final”. Iar plătitorii de venituri, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, „au și obligația de a calcula, de a reține, de a plăti și de a declara impozitul corespunzător sumelor plătite în baza contractelor de activitate sportivă”.

Impozitul sportivilor se va se calcula „prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut și se reține la sursă, de către plătitorii de venituri, la momentul plății”.

De asemenea, plătitorii de venituri precizați anterior (persoane juridice sau alte entități) „nu au obligația calculării, reținerii la sursă și plății impozitului din veniturile plătite dacă efectuează plăți către asocierile fără personalitate juridică, precum și către entități cu personalitate juridică, care organizează și conduc contabilitate proprie, potrivit legii, pentru care plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său propriu”.

Referitor la contribuțiile sociale obligatorii, „pentru veniturile realizate în baza contractelor de activitate sportivă, regimul fiscal aplicabil în domeniul contribuției de asigurări sociale și al contribuției de asigurări sociale de sănătate este cel prevăzut pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau Legii nr. 170/2016″. Astfel, pentru persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuțiile sociale, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină, să plătească contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și să depună declarația – formular D112. Declarația se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În contractul încheiat între părți se desemnează plătitorul de venit în vederea calculării, reținerii și plății contribuțiilor sociale prin reținere la sursă, precum și venitul ales pentru care datorează CAS, în anul în curs”.

Nivelul contribuțiilor calculat și reținut la fiecare plată de către plătitorul de venit „este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract pentru CAS, respectiv până la concurența contribuției aferente a 12 salarii minime brute pe țară, pentru CASS”, se mai arată în documentul citat.

Reținerea la sursă a contribuțiilor sociale în cazul veniturilor din contractele de activitate sportivă „nu se aplică în cazul în care nivelul venitului estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuțiile. În situația în care venitul cumulat din aceste surse este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară, contribuabilul are obligația depunerii declarației unice, la termenele și în condițiile stabilite”, mai stabilește normativul.

În fine, pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din contractele de activitate sportivă, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2018, inclusiv, și data intrării în vigoare a viitoarei ordonanțe de urgență, se aplică următoarele reguli:

a) contribuabilii au obligația efectuării calculului venitului net aferent anului 2018, stabilit pe baza cotei forfetare de cheltuieli sau în sistem real, a determinării și a plății impozitului pentru veniturile aferente anului 2018, până la data de 15 martie 2019, inclusiv;

b) plățile anticipate pentru veniturile obținute din contracte de activitate sportivă, vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual de plată pentru anul 2018.

Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din contracte de activitate sportivă, începând cu data intrării în vigoare a viitoarei ordonanțe de urgență, obligațiile privind calcularea, reținerea la sursă, plata și declararea impozitului sunt cele prevăzute la art. 681 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.